Stiinta educatiei prin paradigme

Volumul propune o schimbare de optică, de metodă în abordarea științei educației (pedagogia), prin prisma conceptelor reconsiderate recent în epistemologia științei - paradigma și știința normală, ca fiind contribuția revoluționară a lui Th. Kuhn. Este prima tratare explicită în literatura pedagogică românească, conturând o modificare a interpretării ei clasice, pozitiviste, încă dominante, ceea ce și justifică în bună parte criza statutului său actual. Ipoteza de bază formulată arată că pot fi soluții epistemice, de esență paradigmatică, pentru a justifica astfel tranziția pedagogiei către o nouă stare de normalitate și de maturitate, ca știință a educației. Mai mult, se justifică astfel și nevoia schimbării paradigmei "științelor educației", din secolul trecut, care dispersează studiul complex, metateoretic al domeniului pedagogiei - educația. Atunci, pedagogia, după argumentația kuhniană, poate fi considerată o știință normală pentru că are vechime și a rezistat în timp, are paradigme specifice care reflectă tocmai calitatea cunoașterii științifice specifice, are conturate perspective de actualizare și de dezvoltare, are o identitate specifică.  Din cuprins: - Reconstrucția pedagogiei în reafirmarea ei că știință normală și mătură; - Paradigme în cunoașterea științifică a problematicii pedagogiei; - Paradigma construcției cunoașterii; - Paradigmele reflecției, reflexivității și interpretării; - Paradigma profesionalizării educatorului Identitatea pedagogiei ca știința educației. Paradigma identității