Stiinta, religia si cautarea vietii inteligente extraterestre

În urmă cu aproape douăzeci de ani, pe vremea când ne aflăm cu toții în „perioada creștină" am scris ziarului The Times o sugestie pentru formarea unei „Academii de Științe din Canterbury", care să analizeze una dintre marile probleme ale științei și să caute să dea anumite sfaturi clerului și altor foruri cu privire la adevăratele atitudini creștine. Deși ideea nu a avut un ecou prea mare, nevoia soluționării problemelor a rămas totuși. Iar una dintre problemele enumerate a fost posibilitatea existenței vieții inteligente extraterestre și a impactului descoperirii sale asupra religiei. Deși actualmente ne aflăm în „perioada post-creștină", acea nevoie încă mai există, și un eminent „teolog științific", prof. David Wilkinson, a luat taurul de coarne și ne-a oferit opinia sa. David a analizat practic toate aspectele problemei: viziunea istorică, probabilitatea apariției unui succes în cercetările actuale, atitudinile față de dimensiunea religioasă și așa mai departe. O parte a acestei dimensiuni se referă la „a fi pregătiți"; cu alte cuvinte, să știm ce să spunem publicului dacă o detectare pozitivă își face apariția. Pază bună trece primejdia rea. Este șansa bisericii să aibă pe cineva cu ampla cunoaștere a lui David Wilkinson, atât în domeniul științei, cât și al teologiei, și care să fie suficient de hotărât pentru a acționa, asumându-și rolul de ghid. Iată în cele ce urmează o experiență personală, care s-a petrecut în urmă cu câțiva ani, și care are o anumită relevanță, subliniindu-ne caracterul multilateral al subiectului.     Fragment din cartea "Știință, religia și căutarea vieții inteligente extraterestre" de David Wilkinson:     "Astfel, unii au văzut în extratereștri o dovadă a puterilor creatoare ale lui Dumnezeu, în timp ce alții au susținut că efortul creator pe care Dumnezeu l-a făcut în crearea acestui vast univers ar fi irosit, dacă viața ar fi limitată doar la Pământ. Cu toate acestea, alții au folosit existența vieții în alte părți ale universului pentru a prezenta o perspectivă și mai largă asupra vieții omenești. în anul 1757, auzind zvonul că lumea s-ar putea ciocni într-o bună zi cu cometa lui Halley, inventatorul paratrăsnetului, Benjamin Franklin, a spus: „Nu trebuie să presupunem prea multe cu privire la propria noastră importanță. Există un număr infinit de lumi sub guvernarea divină; iar dacă această lume ar fi anihilată, abia dacă i s-ar simțit lipsa în univers" (Crowe, 1986:109).     Dar ce anume a făcut ca astfel de ipoteze să dobândească atât de multă notorietate și respect? Am putea explica aceasta din prisma unei serii de influențe. În primul rând, înainte de revoluția lui Copernic, ființele umane s-au considerat a fi centrul a tot ceea ce există. Universul, așa cum este el descris de Aristotel și  Ptolemeu, a avut Pământul în centru, tot restul universului orbitând în jurul lui în cercuri frumoase (dar din ce în ce mai complexe). Bărbații și femeile erau stăpânii a tot ceea ce există. Însă detronarea ființelor umane a creat cadrul pentru credință în existența ființelor extraterestre. Revoluția creată de teoria lui Copernic era, la rândul ei, dependenta de detronarea gândirii grecești și a teologiei medievale. Influența teologiei iudeo-creștine nu trebuie nici ea subestimată. Mai mulți istorici ai științei au subliniat modul în care teologia creștină a demistificat natura și ne-a condus către metoda experimentală. Deși uneori acest lucru poate fi supraestimat, totuși credința într-un Dumnezeu care creează liber universul și întâmpină cu bucurie o minte curioasă oferă o bază solidă pentru metoda empirică (Whitehead, 1925; Foster, 1934; Collingwood, 1940; Needham, 1970; Hooykaas, 1973; Harrison,1998). Astfel, Bentley, Huygens și alții au fost liberi să folosească observațiile asupra lumii ca baza primară a științei. Iar observarea unui univers atât de vast a crescut șansele posibilității reale a existenței unor alte lumi locuite.     În al doilea rând, așa cum a subliniat și Russell, disocierea dintre poziționarea fizică și statutul actual al ființelor umane a avut o influență majoră (Russell, 1985a). În universul aristotelian, poziționarea și statutul erau strâns legate între ele. Noi eram speciali, deoarece eram poziționați în centru. Dimpotrivă, Biblia nu asociază nici vreun statut și nici vreun loc. Demnitatea și valoarea ființelor umane proveneau din darul relației cu Dumnezeu. Problema devalorizării ființelor umane prin îndepărtarea lor de centrul a tot ceea ce există ar putea fi contracarată de această viziune.     În al treilea rând, știința descoperea legi care păreau să se aplice la fel, în oricare altă parte a universului."