Carte

Strainii nostri

de Lydia Davis

Strainii nostri, Lydia Davis – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Strainii nostri – Lydia Davis

Cu mult timp în urmă, când eram tânără, am consemnat în jurnalul meu că mama, care era bătrână, a zis, râzând, că atunci când era de vârsta mea se temea că pleoapele îi devin creponate. Aveam douăzeci și nouă de ani când am notat ce spusese, iar ea avea șaptezeci și trei. Nu știam dacă pleoapele mele erau și ele creponate. Acum, în timp ce citesc ce am scris la momentul acela, am șaptezeci și doi de ani, aproape vârsta ei de atunci. Cât despre mama, ea s-a dus, e sus, într-o urnă. Și pleoapele ei, amestecate cu restul, sunt acum cenușă.   Ingenioasă, abilă și inventivă, Străinii noștri este o culegere de povestiri fascinantă, care confirmă încă o dată geniul unei scriitoare a cărei atenție este transformatoare, dar mai ales dragostea ei sinceră pentru această specie literară și măiestria ei incontestabilă.   Davis este o magiciană... Puțini scriitori din ziua de azi reușesc să confere atât de multă însemnătate cuvintelor de pe pagină. - Jonathan Franzen   Capacitatea lui Davis de a observa și celebra detaliile este la fel de serioasă și miraculoasă ca întotdeauna. - Financial Times Traducere din limba engleză de Luana Schidu.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Strainii nostri?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Strainii nostri și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Strainii nostri

Cine a scris cartea Strainii nostri?

Strainii nostri a fost scrisă de Lydia Davis.

În ce an a apărut Strainii nostri?

Strainii nostri a apărut în anul 2025. Vezi și topul de cărți din 2025.

Câte pagini are Strainii nostri?

Strainii nostri are 320 de pagini.

La ce editură a apărut Strainii nostri?

Strainii nostri a fost publicată la editura VELLANT.

Care este cel mai mic preț pentru Strainii nostri?

Cel mai mic preț găsit acum este 46.99 lei.

Există Strainii nostri în format PDF?

Poți verifica Strainii nostri în format PDF.

Cărți scrise de Lydia Davis

Ai mai jos lista de cărți scrise de Lydia Davis. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.