Străinul din interior Ed.2

Se încarcă prețurile

Rezumat Străinul din interior Ed.2 – Victor Neumann

În această carte, Victor Neumann lansează un apel la luciditate, fiind preocupat de nedreptatea care i s-a făcut și de respectul pe care îl merită, de interacțiunea umană și de căutarea temeinică a adevărului.
Citește tot rezumatul... În contrast cu declarațiile populiste ieftine, cercetarea faptelor necesită un efort real, onestitate și o abordare metodică. În același timp, el formulează un rechizitoriu împotriva tradiției românești a formelor fără fond, împotriva oamenilor politici și a publiciștilor farisei, împotriva instituțiilor statului care nu își îndeplinesc obligațiile. Cartea este o autobiografie de inspirație istorică, tratând fricțiunile și oportunitățile unei vieți în Banat și în România.   ...Dosarele Securității nu trebuie citite în niciun caz ca protocoale, ci mai degrabă ca „puncte de vedere” (Chladenius) ale serviciilor secrete, care trebuie descoperite, analizate și interpretate în funcție de prejudecățile și interesele lor. Drumul României spre democrație va reuși numai dacă dosarele Securității, ca și toate celelalte texte din trecut și din prezent, vor fi citite critic și contextualizate, dacă vor fi istoricizate. În acest sens, știința istorică este o știință civică, una care vizează argumente bine fundamentate în dialogul public.   Ediția a II-a a cărții Străinul din interior, revizuită și completată, include un Postscriptum și un Addendum în care sunt explicate modul în care a fost fabricat dosarul de informator, manipularea arhivistică a CNSAS, având ca scop stigmatul și demonstrând o versiune a realității modelată de directive politice, semnificația conceptelor social-politice comuniste și postcomuniste. Informațiile noi completează biografia autorului, evidențiind mitul evreului imaginar și demonstrând fără putință de tăgadă absența comportamentului delator.   Noua ediție include detalii despre scandalurile artificiale privind activitatea de director al Muzeului Național de Artă Timișoara, cum și cine a provocat restituirea tablourilor pictorului Corneliu Baba împrumutate de la Muzeul Național de Artă al României, în ce a constat falsa evaluare a managementului din ultimul an de directorat și „decizia nelegală” de destituire din funcție, așa cum a demonstrat instanța. Informațiile și descrierile din această ediție probează faptul că numeroasele controverse din viața publică a Timișoarei ultimului deceniu au izbucnit după ce orașul a fost desemnat Capitală Europeană a Culturii. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Străinul din interior Ed.2?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Străinul din interior Ed.2 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Străinul din interior Ed.2

Cine a scris cartea Străinul din interior Ed.2?

Străinul din interior Ed.2 a fost scrisă de Victor Neumann.

În ce an a apărut Străinul din interior Ed.2?

Străinul din interior Ed.2 a apărut în anul 2026. Vezi și topul de cărți din 2026.

Câte pagini are Străinul din interior Ed.2?

Străinul din interior Ed.2 are 272 de pagini.

La ce editură a apărut Străinul din interior Ed.2?

Străinul din interior Ed.2 a fost publicată la editura DATAGROUP.

Există Străinul din interior Ed.2 în format PDF?

Poți verifica Străinul din interior Ed.2 în format PDF.

Cărți scrise de Victor Neumann

Ai mai jos lista de cărți scrise de Victor Neumann. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.