Strania viata a unui postas singuratic

Bilodo are douăzeci și șapte de ani, este poștaș și duce o viață liniștită. În era e-mailurilor și a telefoanelor mobile, nu prea mai pune scrisori personale în cutiile de corespondență. Așa că atunci când i se întâmplă, totuși, să mai dea peste câte una printre grămezile de facturi și pliante comerciale, nu se grăbește să o livreze, ci o ia acasă și seara, în cea mai mare taină, deschide plicul la abur și o citește. A doua zi, cu grijă, i-o duce destinatarului de drept. Mica lui plăcere vinovată îi va prilejui întâlnirea epistolară cu Segolene, care îi scrie cu regularitate haikuuri unui anume Gaston Grandpre. Luna după lună, iubirea lui pentru misterioasă necunoscută înflorește la adăpost de orice realitate. Însă o stranie întorsătură a destinului îi va oferi o șansă nesperată...   Publicația The Guardian spune despre carte că este „excentrică și captivanta, cu un deznodământ bine alcătuit, [...] amintește de nimeni altcineva decât de Kafka, pe când era aiurit și bolnav de iubire.” Iar acest lucru se simte prin faptul că autorul așază acțiunea romanului într-un Montreal intim și subiectiv, căruia îi răspunde printre rânduri arhipelagul Guadelupa, debordând de un exotism imaginat, presărat cu arome și parfumuri. Cu o scriitură în culori care amintesc de estetica scenariilor lui Guillaume Laurant și cu zone de umbră care se inspiră din Le locataire al lui Roman Polanski, autorul – care este și scenarist de film – își tratează personajele cu o tandrețe din care nu lipsesc note de ironie și le pune să joace într-o poveste în care neverosimilul devine mijloc de expresie. Lumea interioară a protagonistului – când exuberanță, când tragică – lasă în urmă monotonia vieții de zi cu zi, iar în introspecțiile lui cu inflexiuni poetice se vor regăsi visătorii, precum și cei care așteaptă.