Structura si semnificatia metafizicii lui Aristotel

Metafizica lui Aristotel este probabil cartea cea mai studiată, cea mai discutată și, cu siguranță, lucrarea ce a exercitat cea mai mare influență asupra întregii istorii a filosofiei occidentale. Se vorbește despre ea de mai bine de douăzeci de secole, prima mențiune despre Metafizică o găsim la autorul antic din secolul I d.C., Nicolaos din Damasc; de asemenea, se presupune că Metafizică a fost publicată pentru prima oară în secolul I i.C., probabil la Roma, fiind cea dintâi ediție a operelor lui Aristotel – în opinia unui cunoscut cercetător al temei, și anume Paul Moraux – a fost întocmită de către Andronicus din Rhodos, tocmai aici, în timpul lui Cicero. Prima mențiune despre ea se găsește câțiva ani mai târziu, la Nicolaos din Damasc; din momentul  acela Metafizică începe să fie comentată, discutată și să exercite o influență profundă asupra filosofiei. Unul din centrele în care ajunge să fie tradusă Metafizică în arabă este Bagdad, în secolul IX; așadar, atât în Occident, cât și în Orient ea ocupă o poziție central în istoria gândirii. În ciuda acestui fapt, Metafizica  lui Aristotel nu este o carte, sau mai bine zis, nu s-a născut, nu a fost concepută de autorul ei ca o carte. Aristotel nu a avut această carte, nu a avut în mâini Metafizică; de fapt, nici măcar nu cunoștea cuvântul “metafizică”. Respectivul cuvânt a rămas legat pe vecie de numele său, dar el nu este titlul vreunei cărți, fiindcă se pare că lucrarea a fost culeasă, în formatul cunoscut din tradiția manuscriselor, de către acest Andronicus, la origine din Rhodos; el a fost editorul tuturor lucrărilor și tratatelor redactate de Aristotel pentru a fi predate în școala sa.