Suflete înlănțuite. Nuvele și povestiri
Simțea că se iubeau din timpuri imateriale. Simțea că dintotdeauna fusese a lui, că ea îl așteptase toată viața, iar el o dorise toată viața. Se îngemănau unul cu celălalt în îmbrățișări tandre și pătimașe în același timp, recompunând Universul din Iubire, din Sufletele lor, din Dorința, din Duioșia Fericirii lor. Și atunci îi șopti pentru prima oară: „Iubito, niciodată n-am trăit ce trăiesc cu tine acum. Niciodată n-am știut ce e fericirea. Te iubesc.” Îi cuprinse fața în mâinile ei și i-o apropie de pieptul ei. Sânii mici tresăreau ușor sub sărutările lui. Tăcută, i se dărui pentru totdeauna LUI. Îl iubea peste uitarea de sine. Dintotdeauna. Așteptase mereu ziua când el se va opri și o va privi dansând și sperase. Sperase în fiecare zi ca aceea va fi ziuă, ziua minunată când el o va vedea. Și ziua aceea venise. Acum…, pentru că era fericita…, pentru că el o iubea…, putea să devină o stea, sau un val, sau o frunză… În depărtare se auzea sunetul fals al unei tamburine parcă spartă și se trezi stând pe iarbă moale, îmbrățișând un braț de frunze ruginii căzute. Aveau toate forma trupului ei. Formau toate… Sufletul Ei.
