Suicid

Personajele acestei cărți și-o iau urât, tarantinian. O regizoare bitchy le manevrează simbolic printr-o lume compensatorie ce li se-ntoarce direct în față. Dar cel cu adevărat defect, arhetipul pulp, mimează inocența în mijlocul scenei: nici un text, oricât de cinstit sau de răzbunător, nu-l poate șifona. De unde, în paralel cu proiecțiile moraliste, viața începe să ruleze pe categorie B: alcool, medicamente, sex aiurea, leșinuri din senin. Anca Zaharia scrie – uneori pe tipar de antireclame – despre o țipă cool, incapabilă să se salveze. - Ioan Șerbu   Noul volum de poezie al Ancai Zaharia este și mai dur, mai direct, violent, sadic, extremist decît Sertarul cu ură, remarcabilul debut al tinerei poete. E ca un album al lui Ombladon față de unul semnat Paraziții – și mai crud, mai concret, brut, plin de ură, fără pic de cenzură, speranța sau intenție de autoapărare. În Suicid, Anca Zaharia creează un eu liric feminin frustrat, disperat și supărat pe viață, pe care-l împinge fără pic de milă în ghearele realității de aici și acum («nu număr niciodată ce am, ci ce nu am»). Trece prin viol, gelozii absurde, încercări repetate de sinucidere – și alea ratate, iubiri pătimașe, naive, jalnice sau ordinare, violente, agresiuni sexuale și jigniri la locul de muncă și-n relații. Un fel de amintiri despre cele mai dureroase, incomode, pesimiste și penibile situații existențiale și stări prin care poate să treacă un om de sex feminin – dinainte să se nască (n-a fost un copil dorit) și pînă în prezent, la maturitate, cînd știe că nu poate să nască. Un volum original, unic; citește-l și-o să-ți dai seama că viața e frumoasă (în general vorbind, nu neapărat a ta, în nici un caz a eului liric din Suicid! - Mihail Vakulovski   Nu am mai citit de nici nu știu când poezii/povesti atât de puternice și binevenit de crude și nervoase și punk, cum am găsit în Suicid-ul Ancai, de care m-am prins că e o carte bună atunci când m-am surprins că nici nu-mi mai venea să clipesc de voyeur ce am devenit în fața textelor de o violență total netrucată, în fața unui jurnal al singurătății absolut sfâșietor, necesar, real. - Vlad Drăgoi   Anca Zaharia ne propune o poezie percutantă, sinceră, șocantă. O carte secvențială, punctată de întâmplări care au avut loc într-un «odată» al trecutului ori nicicând sau cine știe, într-un «acolo» al viitorului. Poezia despre șinele poetic este una vibrantă și tăioasă, dar nu lipsită de metaforă, la fel cum și poeziile despre alții sunt directe, fără menajamente. Chiar dacă ideea morții, preocupările suicidare te însoțesc ritmant pe tot parcursul cărții, Suicidul Ancai Zaharia este un manifest pentru viața trăită asumat, autentic și fără bariere impuse din exteriorul sinelui, este o introiecție deplină a vieții. - Cătălin Stanciu