Super mintea. Cum să trăiești o viață mai bogată, mai fericită și mai performanță cu ajutorul meditației transcendentale În această carte, bine documentată științific, dr. Rosenthal ține o pledoarie în favoarea meditației transcendentale – pe care el însuși o practică și totodată o predă celor dornici să o deprindă. În sprijinul ideilor sale, autorul prezintă și numeroase mărturii și relatări ale experiențelor unor figuri celebre din lumea artistică, precum regizorii David Lynch și Martin Scorsese ori actrița Cameron Diaz și actorul Jerry Seinfeld. Rosenthal susține că, deși poate părea paradoxal, extensia Super Minții atrage atât o stare de calm interior, cât și o energie sporită în rezolvarea problemelor cotidiene, pe lângă autenticitate, empatie, privire în perspectivă și ingeniozitate. Vorbim despre minte în forma sa maximă, care dobândește o coerență crescândă, înlesnind stabilirea unor conexiuni mult mai profunde între individ, lumea înconjurătoare și întregul Univers. Cu Super Mintea, Norman E. Rosenthal ne oferă un ghid de meditație dinamic, practic și convingător, indicându-ne feluritele căi prin care ea ne poate influența profund numeroase aspecte ale vieții – de la confortul emoțional și spiritual până la sporirea calităților intelectuale și a inventivității. -Arianna Huffington Dacă aș putea să le prescriu câte o rețetă pentru meditația transcendentală tuturor pacienților mei, aș face-o negreșit! - Dr. Jennifer Ashton Fragment din cartea "Super mintea" de Norman E. Rosenthal "Chiar și acum, când îmi amintesc acele prime experiențe ale Super Minții, mă cuprinde o liniște profundă, însă alături de acea liniște se strecoară și o energie, o concentrare, o senzație a forței de a trece peste tot ce mi se poate întâmpla. Prietenul meu Ray Dalio, care practică de decenii întregi MT și care a pus bazele fundației Bridgewater Associates, descrie sentimentul foarte bine, cum vei vedea în Capitolul 15, După spusele lui Ray, MT l-a ajutat să se simtă ca un ninja în mijlocul unei bătălii, să fie capabil să experimenteze încetul cu încetul lucrurile care i se întâmplă, în așa fel încât i-a devenit ușor să depășească orice greutate pe rând. Așadar, prin această carte va îndemn să explorați beneficiile MT, care trec dincolo de promovarea bunăstării fizice și gestionarea stresului. Mai degrabă (sau în plus), noul meu scop este dezvoltarea conștiinței și a nenumăratelor roade pe care le produce - pe care le numesc, colectiv, Super Mintea. Sunt interesat și curios să descopăr ce se va mai întâmpla, deoarece a devenit foarte clar pentru mine că se poate dezvolta și expandă conștiința în continuare. Am convingerea că mulți împărtășesc aceeași fascinație și sper că lucrarea de față să le ofere un ghid în ciudată și palpitanta călătorie. Multe dintre lucrurile relatate de mine aici nu sunt deloc o noutate. De fapt, vin din învățăturile vedice, care sunt vechi de mii de ani. Dar, așa cum se întâmplă cu majoritatea textelor importante, sensul lor nu este imediat evident. Acum ceva timp, de exemplu, am dat peste următorul citat din Upanișadele Maitri, una dintre Upanișade, o serie de texte fundamentale ale literaturii vedice. Există ceva dincolo de mintea noastră care sălășluiește în tăcere înlăuntrul ei. Este misterul suprem de dincolo de gând. Lasă mintea să se încreadă în asta - și să nu se încreadă în nimic altceva."
