Tablouri dintr-o expozitie

În jurul doctoriței Zizi Bazaca – părăsită de mondenul Titu, soțul ei fugit la Paris – gravitează o lume în disoluție, cotropită de rinocerii roșii ai puterii instaurate de tancurile sovietice. Nimic nu mai e cum a fost, iar „foștii”, dacă nu sînt în beciurile noii stăpîniri, asista neputincioși la urmările devastatoare ale furiei istoriei. Viața tihnită a Alutelei, oraș patriarhal, înconjurat de stațiuni balneare și însuflețit altădată de vilegiaturiști, se îndreaptă spre dramele tulburătoare ale anilor ’50, odată cu poveștile locuitorilor lui, care se intersectează și țes pînza tablourilor unei expoziții vivante. Prin romanul Tablouri dintr-o expoziție al lui Constantin Mateescu, Alutela veacului nou, în care cititorul-detectiv recunoaște orașul Râmnicu Vâlcea, va deveni un reper important al geografiei literaturii române.   „Constantin Mateescu pare să-și fi descoperit de la început atît spațiul deambulărilor sale, cît și mijloacele ori, mai exact, tonul narațiunilor sale. El narează cumpănit, evitînd orice excese, navigînd în micul său univers imaginar fără să piardă vreodată din ochi țărmul ferm al realilor.” (Nicolae Balotă)   „Prozator fecund, cu un puternic dar al observației, în care datele realității sînt investigate atent, trecînd în fantastic, Constantin Mateescu a «răzbit» cu greu în timpul comunismului, stînjenit de acea luciditate ce-l împiedică să se abandoneze compromisului.” (Barbu Cioculescu)