Sonet CXIII (Plange o vioara)
Plange o vioara, Cerul se deschide, clipele uitate impletesc lumina, ingerul coboara, stelele suspina in acorduri tandre, calde si timide. Ritmul defineste curgerea divina, iar tacerea, parca, singura divide armonia-n ganduri, note sferoide fredonand albastru-n cant de violina. Timpul n-are margini in secunda muta, rasaritul naste orizonturi clare, fara de apusuri, viata imprumuta din trecut neantul. Ma revars in mare, si plutesc in mine lumea cea trecuta si cea care vine, toate vor sa zboare.
