Taine si descoperiri in evangheliile duminicilor

    Hristos Însuși ne spune: Cercetați Scripturile, că în ele socotiți a avea viața veșnică (În 5, 39). În Evangheliile duminicilor de peste an, explicate cu multă limpezime în cartea de față din perspectiva necesitaților vieții creștine în lumea contemporană, avem toată dărea cea bună (Iac. 1, 17) pe care Dumnezeu o împărtășește îmbelșugat prin cuvântul Său: luminarea minții, cunoașterea cea adevărată a celor de trebuință, puterea de a îndura încercările și de a împlini ceea ce avem de făcut în această viață, seninătatea și bucuria păcii duhovnicești.     Citirea acestei lucrări va deschide ochii noștri ca să cunoască minunile din legea lui Dumnezeu (Ps. 118, 18), așa încât să avem parte, cu harul Lui, și de fericirea vremelnică, și de cea veșnică.        Fragment din lucrare:       „Duminica fiului risipitor        a) Slujitor al păcatului     Sub îndrumarea Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Omilia a III-a la Parabola fiului risipitor, P.G. 151:32-45), vom încerca să descoperim mesajele ascunse în această parabolă minunată a fiului risipitor, pe care a „compus-o" Hristos pentru a-i încuraja pe cei păcătoși, așa încât să vină la pocăință. Precum vom vedea, fiecare cuvânt al Domnului este folositor, având și un mesaj foarte important.     Un om avea doi fii (Luca 15, 11). De ce doi, și nu trei sau patru? Deoarece de două feluri sunt oamenii: cei buni și cei răi. Și cel mai tânăr dintre ei i-a zis tatălui său (Luca 15, 12) - nu cel mai vârstnic, deoarece virtutea este mai vârstnică decât răutatea. Chiar și necuratul întâi a fost înger de lumină și apoi a devenit diavol. Dar și omul tânăr, spre deosebire de cel în vârstă, este mult mai schimbător și nesupus.     Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine! (Luca 15, 12). Și bunul părinte i-a dat partea ce i se cuveneal. Și nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus țara îndepărtată și acolo și-a risipit averea trăind în desfrânări (Luca 15, 13). Nu a plecat imediat, ci a mai rămas câteva zile, deoarece prima și cea mai importantă cauză a lui era să-și ia partea de avere, fără adică să aibă ca scop să plece repede de acasă. Altfel, ar fi zis tatălui său: „Dă-mi partea de avere ce mi se cuvine, căci vreau să plec să trăiesc departe. Nu vreau să mai stau lângă tine." Când și-a luat averea, atunci a venit și dorința de a pleca departe de casă. Atât de viclean și de metodic lucrează diavolul: întâi îți spune un gând — de exemplu, că nu ai nevoie de biserică – și apoi te aruncă în păcat și în înșelare.”