Tanarul Eugen Ionescu

Ce datorează Eugene Ionesco lui Eugen Ionescu? E tema cărții mele. M-am ferit, dar nu știu dacă am reușit să mă țin totdeauna de cuvânt, să trag spuză pe turta literaturii române. Cred însă în mod sincer că formația intelectuală a lui Eugene Ionesco s-a făcut în cultura română. A trăit aici, în exil – cum zice el – între 13 și 33 de ani, cu o pauză de doi ani (1938-1940), când a stat în Franța ca bursier, a citit (nu numai în limba română, evident), a comentat cărțile pe care le-a citit, a pus în discuție toate modelele, le-a contestat, a urmat generația sa, apoi s-a despărțit, în fine, n-a rămas niciodată, el, ca individ, în afara discursului critic. A definit obiectivitatea în critica literară ca o formă organizată a subiectivității și a susținut totdeauna că, înainte de a fi Altul, Eu este el însuși, irepresibil, inconturnabil. în Nu și în eseurile ce urmează experimentează o formă de critică literară pe care, după o formulă mai nouă, am putea o numi, după modelul „ego istoriei”, ego critică. Un discurs, cu alte vorbe, în care subiectul (locutorul) nu se preda niciodată obiectului, subiectul este totdeauna pe locul întâi...