Tara mea inventata

O carte tandră, plină de umor, dar și de nostalgie, cu amintirile cele mai intime și o viziune plină de dragoste pentru Chile, țara natală a faimoasei prozatoare. Datorită harului literar al lui Allende, amintirile din copilărie ale unei scriitoare de la celălalt capăt al lumii devin parcă ale noastre, și redescoperim odată cu ea casa părintească, figura emblematică a bunicului, ceremonialul meselor, complicatele legături de rudenie și ritualuri ale vieții cotidiene, dar și zbuciumată și tragica istorie a țării, exilul familiei și neîncetata căutare a fericirii pe meleaguri străine, departe de spațiul idealizat al unei patrii demne și ospitaliere. Țara mea inventată este lanterna magică ale cărei imagini prefigurează și lămuresc toate personajele și poveștile extraordinare care populează universul prozei lui Isabel Allende. O carte minunată. Allende își iubește atât de mult țara, încât cititorii vor dori să-și facă bagajele și să ia avionul până la Santiago de Chille! - BookPage În ciuda vieții grele și pline de neprevăzut pe care a dus-o, Allende a reușit să păstreze intact în sufletul ei un tărâm magic, unde își regăsește forța ce o ajută să dea naștere unui mirific univers artistic. - Los Angeles Times Fragment din cartea "Țara mea inventată" de Isabel Allende "Cremă de lapte, flașnete și țigănci   Familia mea este din Santiago, dar asta nu explică toate traumele mele, există și locuri mai rele sub soare. Acolo am crescut, dar acum abia de mai recunosc orașul și mă rătăcesc pe străzi. Capitala a fost întemeiată de soldați, cu spada și cazmaua, după schema clasică a orașelor spaniole de pe vremuri : o piață în centru unde soldații făceau exerciții, din care porneau străzi paralele și perpendiculare. Dar n-a mai rămas decât în amintire. Santiago s-a împrăștiat ca o caracatiță dementă, întinzându-și tentaculele lacome în toate direcțiile; în prezent adăpostește cinci milioane și jumătate de suflete, care o duc așa cum pot. Ar fi un oraș frumos, căci e curat și parcurile nu-i lipsesc, dacă n-ar avea deasupra ditamai pălăria cenușie produsă de poluare, care pe timp de iarnă ucide pruncii din leagăn, bătrânii din aziluri și păsările din aer. Locuitorii s-au obișnuit să urmă-rească indicele zilnic al smogului așa cum citesc bursa de valori și rezultatele la fotbal. În zilele în care acest indice e din cale-afară, de mare, circulația vehiculelor se restrânge în funcție de numărul mașinii, copiii nu fac orele de sport la școală și cetățenii se străduiesc să respire cât mai puțin posibil. Prima ploaie a anului spală jegul din atmosferă și cade acidă peste oraș; dacă n-ai umbrela la tine ai senzația că în ochi îți intră zeama de lămâie; nu trebuie să-ți faci probleme, nimeni n-a orbit încă din cauza asta. Dar nu toate zilele sunt așa, uneori diminețile sunt limpezi și poți admira spectacolul măreț al munților peziți. Există orașe, precum Caracas sau Ciudad de Mexico, în care săracii și bogații se amestecă, dar în Santiago limitele sunt clare. Distanța dintre conacele celor bogați, situate pe colinele de la poalele munților, cu paznic la poartă și patru garaje, și căsuțele din cartierele proletare, unde trăiesc cincisprezece suflete înghesuite în două camere fără baie, e astronomică."