Tarziu, indata...

Târziu, îndată... Volumul 3 Acest nou volum de poezie al autorului, al treilea, pare să fie și cel mai interesant, dar sentința asupra valorii lui o vor da doar cititorii, iubitori nu doar de poezie, ci și criticii de specialitate. Ceea ce impresionează la Silvan G. Escu, dincolo de înfățișarea sa de dac modern, voit actualizat, este, așa cum veți observa din cuprinsul volumului de față, ușurința cu care găsește titluri adecvate poeziilor sale. Astfel, după cum au observat și unii critici sau simpli cititori, autorul este cu siguranță unul atipic, cu un stil inconfundabil, scriind versuri cu adevărat originale. Atipicul său se face remarcat încă din start, pur și simplu, el își începe parcursul poetic cu jumătăți de drum, titlul poeziei de deschidere, jumătăți pe care nu reușește să le mai reunească în întregul firesc, dar nu se știe dacă face acest lucru cu intenție sau nu. - Claudia Motea   La fel cum se întâmplă și altor poeți, pentru el iubirea reprezintă o sursă inepuizabilă de inspirație creatoare, multe din poeziile sale sunt pătrunse de acest minunat fior, fie și dacă amintim de fluturele care i se așează pe gene pentru a-i aduce vești de la iubita sa – „Fluture pe gene”, după care, în altă poezie, toropit de atâta așteptare și veghe, își dorește „de capu-mi va cădea a somn,/ Perna să-mi faci din sânii tăi”, în poezia „Vis”, după cum, în „Iubire de mai”: „Eu simt amețitor mirosul de petală,/ A florilor ce cresc în părul tău”. În acest ultim caz, gândul ne duce la imaginea unui răsfațerotic, pur și nevinovat, căruia autorul i se abandonează, totuși, cu vădită voluptate. Poetul e preocupat de trecerea timpului, de umbră, de întrebări, de lipsa de răspunsuri, pe care de cele mai multe ori le transferă pe umerii cititorului, abordându-l direct, parcă cerându-i acestuia să răspundă în locul său. De remarcat că volumul de față este uniform valoric, cu poezii remarcabile, în care abundă figuri de stil, cele mai multe metafore chiar geniale. - Claudia Motea