Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer

Poet și teolog, scriitor cu faima mondială și preot ortodox, exilat din 1948 în Franța, părintele Virgil Gheorghiu (1916–1992) este autorul unei opere impresionante, cuprinzând peste 40 de volume. În acest scurt, dar admirabil volum cu valoare de adevărat testament spiritual, el evocă inițierea în experiența fondatoare a „orei veșnice” de care a avut parte încă din cea mai fragedă pruncie în casa parohială și în biserica unde slujea tatăl său, părintele Constantin Gheorghiu. Este vorba de un text literar-teologic unic în felul lui, un gen de amintiri dintr-o copilărie teologică despre viitorul eshatologic al ființei umane. Povestindu-și copilăria, autorul face teologie (de cea mai bună calitate), rezultatul fiind nu o simplă autobiografie spirituală, cât o veritabilă mistagogie literară pe înțelesul tuturor. Într-o epocă ajunsă la „ora 25”, și în care economicul și tehnologicul îi revelează din plin esență nihilistă, mesajul operei scriitorului preot și artistului teolog Virgil Gheorghiu — o mare conștiință creștină a acestui veac — merită din plin să fie restituit spațiului spiritual care l-a dăruit lumii și culturii universale ca un manifest cu valoare de simbol al regăsirii demnității teologice a omului și ființei românești în lumina cea neînserată a „orei veșnice”.