Carte

Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer

de Virgil Gheorghiu

Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer, Virgil Gheorghiu – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer – Virgil Gheorghiu

Poet și teolog, scriitor cu faima mondială și preot ortodox, exilat din 1948 în Franța, părintele Virgil Gheorghiu (1916–1992) este autorul unei opere impresionante, cuprinzând peste 40 de volume. În acest scurt, dar admirabil volum cu valoare de adevărat testament spiritual, el evocă inițierea în experiența fondatoare a „orei veșnice” de care a avut parte încă din cea mai fragedă pruncie în casa parohială și în biserica unde slujea tatăl său, părintele Constantin Gheorghiu. Este vorba de un text literar-teologic unic în felul lui, un gen de amintiri dintr-o copilărie teologică despre viitorul eshatologic al ființei umane. Povestindu-și copilăria, autorul face teologie (de cea mai bună calitate), rezultatul fiind nu o simplă autobiografie spirituală, cât o veritabilă mistagogie literară pe înțelesul tuturor. Într-o epocă ajunsă la „ora 25”, și în care economicul și tehnologicul îi revelează din plin esență nihilistă, mesajul operei scriitorului preot și artistului teolog Virgil Gheorghiu — o mare conștiință creștină a acestui veac — merită din plin să fie restituit spațiului spiritual care l-a dăruit lumii și culturii universale ca un manifest cu valoare de simbol al regăsirii demnității teologice a omului și ființei românești în lumina cea neînserată a „orei veșnice”.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer

Cine a scris cartea Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer?

Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer a fost scrisă de Virgil Gheorghiu.

În ce an a apărut Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer?

Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer a apărut în anul 2008. Vezi și topul de cărți din 2008.

Câte pagini are Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer?

Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer are 174 de pagini.

La ce editură a apărut Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer?

Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer a fost publicată la editura DEISIS.

Care este cel mai mic preț pentru Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer?

Cel mai mic preț găsit acum este 19.9 lei.

Există Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer în format PDF?

Poți verifica Tatal meu, preotul, care s-a urcat la cer în format PDF.

Cărți scrise de Virgil Gheorghiu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Virgil Gheorghiu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.