Ileana, eroina din bestsellerul Arunc-o pe soră-mea din tren!, este rugată de un tînăr om de afaceri să-i caute sora dispărută în Spania. Misiunea se dovedește a fi dificilă și periculoasă. Ileana nimerește în miezul unei rețele hispano-romane de traficanți de carne vie și droguri ai cărei membri, care nu se dau în lături nici de la asasinat pentru a-și menține afacerea, încearcă să o sperie. Răsturnările de situație, acțiunile-surpriza tipice unui roman polițist sfîrșesc cu dezmembrarea rețelei, dar, așa cum se întîmplă și în realitatea cu care ne bombardează zilnic mass-media, capii nu sînt prinși, ba chiar se subînțelege că își vor continua nestingheriți activitatea. „În cazul lui Stelian Turlea, dexteritatea narativă – sau profesionalismul, un cuvînt la fel de discreditat, în chip bizar, în lumea literară dîmbovițeană – face ca autorul să pianoteze la fel de atrăgător în partitura pur aventuroasă a pubertății (romanele cu Daniel), ca și în cheia sentimentală a maturității încă ingenue, în situații dramatice precum cele din decembrie ’89, ca și în psihoza introvertirii traumatizate, în contextul anchetei detectivistice ori în tipare de basm potrivite cu organismul interlop al mediului valah de tranziție.” (Dan C. Mihăilescu) „Fără sa fie un răsfățat al istoriilor literare și al topurilor privind cota prozatorilor români contemporani, Stelian Turlea este un meseriaș onest care știe să-și facă treaba bine. Scriitura sa, lipsită de zorzoane stilistice, este una corectă, perfect funcțională, de autor sigur pe mijloacele sale de exprimare. Greu de fixat și datorită mobilității sale tematice (în fond, o calitate a scriitorilor cu vocație), Stelian Turlea este un autor imprevizibil, ale cărui cărți oferă mereu neașteptate motive de satisfacție.” (Tudorel Urian)
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Te voi rapi la noapte!?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Te voi rapi la noapte! și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.