Teatralitatea limbajului scenic la Purcarete

Lucrarea de față urmărește, așa cum reiese din titlul tezei, analiza limbajului scenic din operele regizorul român, Silviu Purcărete. Prin această temă, s-a încercat o sinteză și o analiză a limbajului teatral din creațiile lui Purcărete, cu precădere spre un studiu de caz a unui spectacol renumit, care au avut o lungă carieră internațională: Danaidele. Alegerea acestui spectacol nu a fost făcută arbitrar, el reprezentând un moment de referință în spectacologia sfârșitului de sec. XX. Danaidele alături de Ubu Rex cu scene din Macbeth sunt spectacole ce au așezat numele regizorului Silviu Purcărete între primii mari creatori de teatru din România și nu numai: „vrând, nevrând, trebuie să constatăm azi că Silviu Purcărete este un artist a cărui notorietate a crescut constant, devenind regizorul român cel mai reprezentativ din Europa." Încercările noastre vizează încadrarea regizorului român în panorama teatrului european, prin noutatea și autenticitatea limbajului său, precum și a teatralității articulării elementelor scenice. Pentru a facilita înțelegerea globală a demersului nostru interpretativ, am considerat necesar parcurgerea unor pagini de critică teatrală asupra întregii activități regizorale, cu tot ceea ce însemna evoluție regizorală și elemente definitorii ale regiei sale, încadrate, bine înțeles, în contextul istoric al evoluției spectacologiei românești. S-a urmărit de asemenea, caracterizarea componentelor scenice evidente, cum ar fi textul, muzica, costumul și decorul. Pentru început, teza se bazează pe o analiză detaliată a spectacolelor lui Purcărete și a particularității regiei sale extrase din cronicile teatrale, bazându-ne foarte mult pe modul de receptare a criticii teatrale asupra operelor lui Purcărete. Acest demers conține o introducere în lumea lui Purcărete, deschisă spre o bibliografie și o cronologie a activității regizorale, precum și o cercetare a evoluției regizorale în contextul istoric, pornind de la perioada comunistă și trecând la perioada post-decembristă a teatrului românesc. Pe mai departe, s-a avut în vedere caracterizarea regiei sub aspectul a patru componente scenice: text, muzică, decor și costum, urmărind argumentările criticilor de teatru. Din această privință, am urmărit colaborarea regizorului Purcărete cu teatrul craiovean, expunând cronologic evoluția și relația regizorului cu acest teatru, colaborare fericită care a adus atât regizorului cât și Teatrului Național din Craiova, recunoașterea internațională.