Teatrul de animație. O altfel de istorie

În România, literatura de specialitate care să observe și să cuantifice dinamicile, esteticile, tendințele teatrului de animație este relativ mică, fie și dacă o comparăm cu cantitatea de studii existentă în domeniul „teatrului mare”, cel de dramă. În mod nemeritat, se întâmplă asta pentru că adeseori teatrul de animație este considerat o artă secundară, eventual subordonată, în raport cu teatrul dramatic. Motivațiile majore care ne-au îndemnat să ne asumăm o astfel de cercetare, deloc facilă, țin, pe de o parte, de dragostea necondiționată pentru profesie și, pe de altă parte, de un sentiment al necesității unor studii care, într-un fel sau altul, să ajute evoluția domeniului, care să inspire alte studii, dar și pe practicienii ce au nevoie de sprijin teoretic în ceea ce fac la scenă. Ca metodologie a cercetării, am parcurs literatura internațională din domeniul teatrului de animație, am studiat documente de arhivă, am inițiat dialoguri profesionale cu artiști, manageri de instituții cu activitate specifică. Permanent, am încercat să pun în comunicare artista și cercetătoarea, pasiunea pentru animație și observarea atentă, detașată, cu pretenții de obiectivitate.