Tentatia pacatului

    Hotărâtă să-l împiedice pe fratele ei să risipească averea împuținată a familiei, Lady Eliza Brentford se decide să-l urmărească în cuibul depravării unde acesta își pierde timpul și banii. Acolo, la lumina lumânărilor și în atmosfera de desfrâu, Eliza îl cunoaște pe marchizul de Haddan, Gryffin Dwight, pentru care fratele ei nutrește o admirație imensă. Pierdută în ochii lui verzi, Eliza nu poate să nu fie atrasă de farmecul bine-cunoscutului crai – o tentație a păcatului pe care nu a simțit-o niciodată.     Când Gryffin apare pe neașteptate la moșia Elizei, un sărut furat în grădină conduce la o noapte de pasiune dezlănțuită. Brusc, fermecătoarea văduvă simte că toate visurile ei neîmplinite până atunci ar putea deveni realitate. Dar ar putea acest maestru al seducției să nutrească sentimente adevărate și profunde pentru Eliza și să renunțe la viața ușuratică de până atunci? Sau secretele pe care fiecare dintre ei le ascunde vor face ca aparențele înșelătoare să le distrugă șansa la fericire?       Fragment din roman:       “El strânse din buze gânditor, iar când inima ei tresări violent, Eliza se forța să își abată privirea. Periculos. Chiar și fără avertizarea șoptită de intuiția ei, știa că lucrurile se îndreptau într-o direcție periculoasă...     Chiar în clipa aceea, o pală bruscă de vânt se lovi de pagină și îi smulse caietul din mâini. Acesta se ridică în spirală, iar Gryff lăsă să-i scape o înjurătură când îl văzu căzând spre o zonă mlăștinoasă a vechiului bazin.     Eliza se întinse după el și reuși să îl prindă de un colț al coperții. Însă o piatră dislocată îi alunecă de sub picior, făcând-o să își piardă echilibrul. Dând haotic din brațe, se strădui să nu scape din mâini prețiosul caiet.     Zidul se înclină, cerul se învârti ca o morișcă sub ochii ei, iar în clipa următoare se izbi de pământ cu o bufnitură lipsită de demnitate care o lăsă fără suflare pentru o clipă.     - Nu te mișca! Vocea lui Gryff părea să vină de foarte departe, dar când deschise ochii, Eliza văzu că deja se chinuia să coboare în grabă de unde se cocoțase.     „O, minunat!” Dacă marchizul ar mai fi avut cumva nevoie de ceva care să îi amintească temeinic că nu era o zeiță grațioasă din scânteietoarele săli de bal din Mayfair, acum i se oferise acel ceva. Cu vârf și îndesat.     Ridică încet capul, observând amețită că avea bucăți de paie și noroi întărit pe obraz, și încerca să se ridice în capul oaselor.     - Nu te mișca! strigă Gryff din nou, părând îngrijorat.     Ea încerca să îl alunge, jenată că se făcuse de râs. Era ca și cum un spirit sălbatic al pădurilor s-ar fi strecurat în pielea ei și ar fi preluat controlul atât asupra trupului, cât și asupra sufletului ei în ziua respectivă."