Teologia ascetica si mistica ortodoxa - Dumitru Staniloae

Teologia ascetică și mistică ortodoxă. Opere complete 13   În paginile acestui volum al părintelui Dumitru Stăniloae, un accent aparte primește ideea că, pentru Ortodoxie, un suflet omenesc este împlinit, e liber, dacă își obține condiția în care să trăiască unirea (nu identificarea) cu Dumnezeu. Gradul de interiorizare și profunzimea acestei raportări la cer sunt direct proporționale cu greutatea de-a o așeza în cuvinte. Limbajului omenesc nu-i este deschisă calea către exprimarea adecvată a naturii acestei relații între uman și divin. Unirea despre care este vorba se păstrează astfel acoperită de taină, dovedindu-se a fi de nestrăbătut cu mijloace ale minții, ori ale sensibilității. E de natură mistică.   Desăvârșirea ei este dar dumnezeiesc, ceea ce nu înseamnă însă că omul va rămâne în pasivitate. Se cere din partea lui o strădanie ascetică mult întinsă în timp. Anume, spre purificare de patimi și spre iluminare (treaptă a contemplației, a vederii în profunzimi ale naturalului și ale spiritualului). Acestea sunt stadii premergătoare unirii (treptei asemănării cu Dumnezeu) apogeului definit de cunoaștere și de iubire al urcușului duhovnicesc. Cu privire la acest punct, gândurile părintelui Stăniloae se întâlnesc cu cele ale Sfântului Ioan Scărarul: „Iubirea este, după calitatea ei, asemănare cu Dumnezeu, pe cât e cu putința muritorilor. Iar după lucrarea ei, e o beție a sufletului. După însușire, e izvorul credinței, abis al îndelungii-răbdări, ocean al smereniei” (p. 453). A face din iubire nucleu al vieții lăuntrice (cu unele răsfrângeri în viața exterioară) aduce cu sine o amplificare sau o intensificare a puterii sufletești, cu ajutorul harului sfințitor și îndumnezeitor. Căile ortodoxe ale eliberării de patimi și ale induhovnicirii, urmăresc, așadar, această desăvârșire sau asemănare cu Dumnezeu a celui ce se nevoiește, adică a celui ce este luptător și rugător, pentru a dobândi iubirea smerită și milostivă a lui Hristos și asemănarea cu El.   Finalitatea întregului parcurs spiritual este așadar amintită unire cu Dumnezeu, mijlocită de Iisus Hristos, Dumnezeu- Omul. Un relief deosebit primește în scrisul părintelui Stăniloae gândul patristic potrivit căruia itinerariul acesta nu cunoaște epilog. Orice aparență culme atinsă la un moment dat e punct de pornire către altele, mai înalte,ale unor momente ulterioare. Sufletul omenesc devine treptat un vas tot mai primitor al harului dumnezeiesc. Străbătând un asemenea drum, ajunge să iasă din sine, să se înalțe mai presus de el însuși, prin lucrarea Duhului Sfânt.   Părintele Stăniloae apropie nuanțări specific creștine tezei după care, în relația omului cu Dumnezeu, este exclusă ideea de contopire, deoarece omul rămâne permanent partener distinct în dialogul său cu Dumnezeu. Ideea topirii personalității omenești în Dumnezeu este posibilă numai în cazul unei divinități impersonale din unele religii panteiste. Însă potrivit credinței creștine Dumnezeul adevărat este comunitate treimică de Persoane divine, de aceeași ființă, eterne, distincte, libere, egale și unite între Ele. Întrucât Dumnezeu este iubire eternă a Persoanelor distincte este posibilă comuniunea omului cu Dumnezeu și îndumnezeirea omului prin har, fără absorbirea omului în Dumnezeu.   În configurarea înaintării sufletului în relația cu Dumnezeu, părintele Stăniloae urmează modelul areopagitic al succesiunii a trei faze: purificarea, iluminarea și desăvârșirea. În primul stadiu, se caută eliberarea de patimile egoiste și așezarea în locul acestora a virtuților corespunzătoare (contrare). Astfel, în acest stadiu se cunoaște natura patimilor, felul în care se cuvine a fi deosebite de afecte, precum și felurile în care sunt generate și în care iau amploare. Apoi, modul în care patimile egoiste sunt biruite prin improprierea virtuților. Al doilea stadiu este cel al iluminării, adică al cunoașterii lui Dumnezeu, mai întâi prin sesizarea și contemplarea înțelepciunii și lucrării Creatorului în creaturi. Apoi, vederea lui Dumnezeu într-un alt mediu decât cel al lumii create, și anume în cuvintele Sfintei Scripturi. În sfârșit, stadiul al treilea este apropierea de El prin unirea harică, nemijlocită de creaturi sau Scripturi, a omului cu Dumnezeu. Aceasta se realizează mai ales prin rugăciunea permanentă numită Rugăciunea lui Iisus sau Rugăciunea inimii, prin care iubirea dumnezeiască și îndumnezeitoare locuiește deplin în sufletul și trupul celui care se roagă neîncetat.   Binecuvântăm, așadar, cu multă bucurie duhovnicească, publicarea la Editura BASILICĂ a Patriarhiei Române a lucrării Teologia Ascetică și Mistica Ortodoxă a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, teolog cu o înaltă autoritate spirituală, el însuși ajuns pe culmile contemplării duhovnicești a Preasfintei Treimi, după cum s-a văzut în curăția vieții sale de familie, în slujirea de sacerdot și în gândirea și opera sa teologică. -  Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române