Considerat părintele teologiei liberale, Friedrich Schleiermacher este primul gânditor care încearcă să elaboreze un sistem al doctrinei creștine care este fundamentat în experiența umană, asemenea oricărei alte științe, și care își găsește principiile și validarea în investigația rațională asupra dimensiunii religioase a omului. Liberalismul său constă într-o reformulare a mesajului creștin în noul context cultural post-iluminist. Schleiermacher redescoperă rolul central al omului în religie, responsabilitatea individuală, atât în planul elaborării doctrinare cât și în plan soteriologic. Rațiunea umană nu mai abdică în fața revelației divine și devine instanța ultimă care descoperă și validează orice afirmație religioasă. În felul acesta, sunt păstrate doar acele doctrine care își găsesc o contraparte sau validare la nivelul experienței umane iar certitudinea absolută a teologiei revelate este înlocuită de verosimilitate, de probabilitate, la fel ca în cazul oricărei alte științe. În spirit iluminist, arhaicele forțe personale, cum ar fi îngerii, demonii și Dumnezeu însuși sunt înlocuite cu principii naturale; Dumnezeu devine principiul suprem al armoniei și unității Universului. Vechile scenarii care explicau realitățile și dinamica religioasă în termenii deciziilor și acțiunilor voluntare ale unui Dumnezeu personal își pierd valabilitatea odată cu abandonarea perspectivei personaliste și sunt considerate drept rezultate ale gândirii mitologice, sensul lor religios fiind recuperat printr-o interpretare figurată. Religia devine acea știință care caută să descopere și să explice omul nu doar ca ființa individuală izolată, existând în virtutea unui sens individual, ci ca element ce participă la un întreg mai larg, la o finalitate holistă. Ovidiu Cristian Nedu
