Carte

Thich Nhat Hanh. O viata traita constient

de Celine Chadelat, Bernard Baudouin

Thich Nhat Hanh. O viata traita constient, Celine Chadelat, Bernard Baudouin – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Thich Nhat Hanh. O viata traita constient – Celine Chadelat, Bernard Baudouin

Una dintre invataturile lui Thich Nhat Hanh este ca fiecare om traieste intr-o continua legatura cu cei din jurul sau, dar si cu natura. Nu putem exista in afara lumii care ne inconjoara, ci doar prin raportare la aceasta. Viata maestrului este dovada cea mai puternica a acestei conceptii, pentru ca intreaga sa gandire si activitate, care a schimbat perceptia asupra spiritualitatii traditionale, s-a dezvoltat in relatie cu numerosi factori sociali si politici, dar si cu personalitati remarcabile.   Nascut in Vietnam in 1926, Thich Nhat Hanh a fost un martor lucid la distrugerile razboiului si conflictele interne ale tarii. Reflectiile sale pe marginea dezastrului au pus bazele unei revolutii a principiilor budiste traditionale. Pentru maestrul Zen, contemplarea si dezvoltarea spirituala nu pot avea sens fara actiunile politice si sociale pe care s-a simtit chemat sa le intreprinda.   Vederile sale cuprinzatoare s-au ridicat insa deasupra particularitatilor societatii. Conform acestora, oamenii sunt interconectati si se afla intr-o comuniune neintrerupta cu natura. Biografia maestrului iluminat dezvaluie un parcurs extraordinar care fascineaza si invita la meditatie. Daca ideile sale despre pace ar fi realizate, s-ar inalta un monument al ecumenismului, al fraternitatii mondiale, al umanitatii. - Martin Luther King Jr Calugarul care ne-a dezvaluit tainele constientizarii depline. - Time Unul dintre cei mai importanti maestri Zen din lume. - The New York Times Meritul acestei carti este cel de a oferi o perspectiva documentata, iar circumstantele istorice ale conflictelor care au aprins Vietnamul sunt descrise cu precizie, la fel si conflictele ulterioare care l-au impins pe Thich Nhat Hanh sa ia atitudine. - Daniel Odier Urmarind biografia lui Thich Nhat Hanh, vei invata principiile fundamentale care i-au ghidat pasii catre pace. - Planeta de Libros Traducere din limba franceza de Silvia Nastasie.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Thich Nhat Hanh. O viata traita constient?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Thich Nhat Hanh. O viata traita constient și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Thich Nhat Hanh. O viata traita constient

Cine a scris cartea Thich Nhat Hanh. O viata traita constient?

Thich Nhat Hanh. O viata traita constient a fost scrisă de Celine Chadelat, Bernard Baudouin.

În ce an a apărut Thich Nhat Hanh. O viata traita constient?

Thich Nhat Hanh. O viata traita constient a apărut în anul 2022. Vezi și topul de cărți din 2022.

Câte pagini are Thich Nhat Hanh. O viata traita constient?

Thich Nhat Hanh. O viata traita constient are 320 de pagini.

La ce editură a apărut Thich Nhat Hanh. O viata traita constient?

Thich Nhat Hanh. O viata traita constient a fost publicată la editura CURTEA VECHE.

Care este cel mai mic preț pentru Thich Nhat Hanh. O viata traita constient?

Cel mai mic preț găsit acum este 46.78 lei.

Există Thich Nhat Hanh. O viata traita constient în format PDF?

Poți verifica Thich Nhat Hanh. O viata traita constient în format PDF.

Cărți scrise de Celine Chadelat, Bernard Baudouin

Ai mai jos lista de cărți scrise de Celine Chadelat, Bernard Baudouin. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.