Dacă lumile magice ale zînelor florilor ar avea și biblioteci atunci, pe raftul cu volume de poezie, cartea Măriei Marin ar fi dintre cele mai citite. Pură și plină de candoare, împodobită cu rouă emoțiilor, mijind mugurii întrebărilor, întinzând lujeri fragili până departe, în nostalgii marine sau în melancoliile cerului, bătând cu parfumu-i delicat la porțile inimilor împietrite, asumându-și misiunea de a însenina lumea, poezia Măriei Marin este un clinchet argintiu cu inserții mitice, cu discrete reverberații celtice, cu pendulări dinspre copilăria pierdută a lumii înspre cenușiul cotidian, căutând spre sacru precum navigatorii spre Steaua Polară. Inocență și credința trec dincolo de orice zid. O poezie ca un vitraliu prin care se cern înțelesuri și taine din alte lumi. - Andrea H. Hedes Frunză aleasă Am nevoie de frunza aceea aleasă, nestrivită de talpă rece și grea, de-ntunericul lăsat peste ea ca un vârf de lance întoarsă. Am nevoie de verdele crud, de-un văzduh mai albastru, curat, să respir, să nu fiu tulburat în mireasma pământului ud. De un semn am nevoie, de-acolo, din Cer și de-o inimă nouă, necuprinsă de dor înainte de toate, am nevoie să mor pe o frunză aleasă, și-n iubire să pier.
