Toporisca

Brian Robeson, un băiat de numai treisprezece ani, este silit de împrejurări tragice să trăiască departe de civilizație, în mijlocul pădurii virgine canadiene. Toporișca este un adevărat manual de supraviețuire în sălbăticie, din care poți afla cum să faci focul fără chibrituri, cum să vânezi sau să-ți construiești un adăpost atunci când n-ai la îndemână decât cele mai primitive unelte. Dar cel mai important lucru pe care-l poți învăța din această carte este cum să-ți înfrângi disperarea și teamă.     Fragment din volumul "Toporisca " de Gary Paulsen:     “Urlașe și se aruncase într-o parte, lovindu-se de peretele adăpostului. Țipase și se târâse afară din șopron, apoi se împleticise până la malul apei. Împiedicându-se și împleticindu-se la fiecare pas, îngenunchease în apă și își cufundase degrabă capul de câteva ori, încercând să-și spele ochii. Lovise, își șfichiuise obrajii cu apă, disperat să-și recapete vederea.     Văzuse sute de filme de animație caraghioase despre sconcși. Desene animate simpatice despre cât de urât miros sconcșii, animații menite să te facă să râzi și să glumești, dar, când i se întâmplase cu adevărat, nu i se mai păruse nimic de râs. Fusese orb cu desăvârșire timp de două ore - i se păru o viață de om, o veșnicie. Crezuse că așa avea să rămână, orb pentru totdeauna sau cel puțin cu vederea vătămată în vreun fel, iar asta ar fi însemnat sfârșitul. Durerea de ochi nu-l slăbise zile întregi, vreo două săptămâni. Mirosul din adăpost, din haine și din părul lui era încă prezent, după o lună și jumătate de la întâmplare.     Iar el aproape că zâmbise atunci.     Greșeli.     Hrana trebuia protejată. Cât timp el era la lac, încercând să-și spele ochii, sconcsul dezgropase restul de ouă de țestoasă și le mâncase pe toate. Linsese bine toate cojile de ouă și puțin îi păsase că Brian se zvârcolea în apă ca un crap pe moarte. Sconcsul găsise de mâncare și se ospăta, iar Brian plătise ca să învețe o lecție.     Protejează-ți hrana și fă-ți adăpost bun. Nu doar un adăpost care să te ferească de vânt și ploaie, ci un adăpost care să te protejeze, în care să te simți în siguranță. În ziua de după pățania cu sconcsul, Brian se hotărâse să-și transforme adăpostul într-un loc sigur.     Începutul nu era rău deloc, locul adăpostului era bun, dar se mulțumise cu puțin, se oprise la atât. Fusese leneș, dar acum știa al doilea adevăr foarte important despre natură, despre mersul lucrurilor în natură. Mâncarea era pe primul loc, dar truda de a face rost de hrană nu se termină niciodată. În natură nu era vreme de lenevit. Încercase s-o ia pe scurtătură și plătise pentru asta cu ouăle de broască țestoasă - care ajunseseră să-i placă mai mult chiar decât ouăle de găină de la magazin. Erau mai... pline, aveau mai multă consistență.”