Strălucitul roman al lui James Salter relevă, din perspectiva personajului Philip Bowman, marile șocuri și micile plăceri ale vieții. Scriitorul american povestește – și te acaparează astfel complet – istoria unui bărbat fără istorie. Viața cotidiană în misterul și singurătatea ei, redată în tuse reci ca la Edward Hopper, simpla frumusețe a lucrurilor sau fragilitatea iubirilor sunt evocate de un mare stilist aflat la apogeul creației sale. Philip Bowman este singur în mijlocul unei lumi forfotitoare și, paradoxal, relațiile în care intră îi accentuează singurătatea în loc să i-o destrame. El încearcă să se adapteze și să facă reglajele cuvenite, însă viața îi servește surpriza după surpriză. Marea iubire e o iluzie, nimic altceva. Ecuația fericirii? Prea multe necunoscute. Locul cel mai bun sub soare? O enigmă fără răspuns. Ar putea fi Londra, Sevilla, Siena sau Paris, ar putea fi New York, după cum ar putea fi la fel de bine un locșor pe malul unui rău din America natală. Protagonistul romanului Tot ce este rătăcește prin cancelariile propriei minți și, în paralel, înăuntrul unei geografii personale. O geografie al cărei relief are multe vârfuri literare, de la Hemingway la Ezra Pound și de la Gârcia Lorca la Susan Sontag. Fragment din cartea "Tot ce este" de James Salter: "Apa care-i năvăli pentru prima dată peste glezne nu i se păru atât de rece cum se așteptase. Pe când avansa, apă crescu în fața lui și-i ajunse la brâu. Deodată, înaintea lui se ridică un val în care plonja, un perete de apă neagră, și ieși la suprafață în fața gata să se spargă. Se mai aruncă o dată, ieșind acum la suprafat și mai departe. Linia valurilor creștea aici. Apa era mai adâncă. Fundul dispăruse, nu-l mai atingea cu picioarele. Se luptă cu panica. Se înălță și cădea odară cu hula, valurile tunându-i în jur. Încercă să le prindă ritmul. Hula îl ridică, iar el se uită spre mal. N-o văzu pe Christine. Valurile veneau în grupuri de câte cinci sau șase, nu-și dădea seama. Trebuia să aștepte ca marea să se calmeze, ceea ce se temea că nu avea să se întâmple. Înotând, încercă să-și controleze respirația. Deodată, îi sări inima din piept. Era ceva acolo, în întuneric! Era un cap de înotătoare. Christine. - Ce faci? strigă el. Se îngrozi când o văzu. Îi era și așa destul de greu. - Atingi fundul aici? zise ea. - Nu, spuse el. Știi să te-ntorci? - Nu. - Rămâi cu mine! Ai grijă! Vine! Jos! Ieșiră la suprafață împreună. Chipul ei era alb, temător. - Când te ridică și dă să se spargă, înoată tare cu el, întinsă, ca un cuțit. Se ridicau abrupt. - Acum! strigă el. Începură să înoate împreună, dar vălul se sparse dincolo de ei. Apoi veni altul. Reacționară prea târziu, se prăvăli sub ei. Amândoi se pierdură în vâltoare, dar reapărură la timp ca să plonjeze sub un val care tocmai se spărgea. Se apropiau. - Acum! strigă el din nou. Hai! Ea încerca să alerge în apă până la brâu, dar se trezi trasă înapoi și căzu sub asaltul unui val. Reuși să se ridice la loc și ieși împleticit din apă. El o urmă. - O, Doamne! spuse ea. Se cuprinse cu brațele și rămase așa, tremurând. - Chiar a fost ceva, spuse el. - Da. Îi venea greu să vorbească. Apa le acoperi brusc picioarele. Bowman o luă în brațe. Îi simțea pieptul săltându-i în ritmul respirației. O admiră enorm."
