Totem

Romita Mălina Constantin meditează la teme profunde privind trecerea, condiția omului în complexele relații temporale și spațiale, fragilitatea și temeritatea condițiel creatorului într-o lume tot mai indiferentă față de valorile spiritului. În falille și cuantele unui astfel de timp receptat în tragismul lui, o posibilă soluție de salvare existențială este posibilitatea de a-ți acorda șansa unor repetate nașteri, reluări dintr-un punct originar al propriei deveniri: „pun punct // oriunde în lumea asta / copacii au trahee către înalt". În orice aspect banal se poate revela un miracol: „...alături stă pasărea îngerului / într-un clob", chiar și atunci când „Dumnezeu tace". Contrastele țin de specificul vieții, spiritul este mereu în mișcare, în roata timpului, perceput cu „celălalt ochi", pregătit pentru receptarea veșniciei (...) Ecourile lungi pe care le percepe și pe care le răsfrânge în propria interioritate îi definesc visul de creație: „... prin pereți visul / și fumegarea gropii / din care scriu...". Nu doar iubirea este veșnicia la care avem acces, dar și scrisul că alternativă la efemer are promisiunea unei veșnicii. Poate că poezia este totemul poetei Romita Mălina Constantin, eternitatea ei... - Ana Dobre