Roman tradus în treizeci și două de țări, distins cu Guardian First Book Prize, National Jewish Book Award și New York Public Library Young Lions Prize.
În anul 2005 a fost ecranizat în regia lui Liev Schreiber, cu Elijah Wood în rolul principal.
Un tânăr, Jonathan Safran Foer, ajunge în Ucraina, călăuzit de o fotografie de familie îngălbenită.
El se află în căutarea femeii care, cu cincizeci de ani în urmă, l-a salvat pe bunicul lui de naziști. În periplul său este însoțit de tânărul Alex, ghidul ucrainean a cărui engleză stâlcită stârnește hohote de râs. Alături de bunicul acestuia, hăituit de amintirile războiului, și de cățeaua Sammy Davis Jr. Jr., Jonathan parcurge un traseu inițiatic la capătul căruia îl așteaptă un secret teribil.
Jonathan Safran Foer s-a născut în 1977, la Washington, D.C. Studiază literatura și filozofia la Princeton University, unde ia mai multe premii de creative writing și este remarcat de scriitoarea Joyce Carol Oates, iar în 2000 i se acordă premiul Zoetrope. În 1999 pleacă în Ucraina pentru a face cercetări asupra biografiei bunicului său, călătorie care îi inspira romanul de debut, „Totul e iluminat”, premiat cu Guardian First Book Prize, National Jewish Book Award și ecranizat în 2005, în regia lui Liev Schreiber, cu Elijah Wood în rolul principal. Al doilea roman al său, „Extrem de tare și incredibil de aproape”, se bucură de același succes, fiind tradus în peste treizeci de limbi și urmând a fi ecranizat.
Fragment din romanul "Totul este iluminat", de Jonathan Safran Foer
"Lvov este un oraș foarte important în istoria Ucrainei. Dacă vreți să știți de ce, eu nu știu de ce, însă sunt sigur că prietenul meu Gregori știe.
Lvov nu este foarte impunător din interiorul gării. Aici am zăbovit eu patru ore și mai bine în așteptarea eroului. Trenul lui era leneș, așa că s-au făcut cinci ore. Eram enervat că trebuia să zăbovesc acolo fără să fac nimic, fără măcar un hi-fi, dar eram foarte binedispus că nu trebuia să mă aflu în mașină cu bunicul, care era pe cale să devină o persoană alienată mintal, și cu Sammy Davis Junior Junior, care era deja alienată. Gara nu era obișnuită, pentru că din tavan atârnau hârtii albastre și galbene. Erau acolo în cinstea primei zile de naștere a noii constituții. Asta nu mă făcea prea mândru, dar eram mulțumit că eroul le va viziona când va debarca din trenul de la Praga. Avea să obțină un tablou excelent al țării noastre. Poate avea să creadă că hârtiile galbene și albastre erau pentru el, pentru că știu că astea sunt culorile evreiești.
Când, în sfârșit, a sosit trenul lui, ambele picioare îmi erau numai ace și cuie din cauză că fusesem atâta timp o persoană verticală. M-aș fi cuibărit, însă podeaua era foarte murdară, iar eu purtam incomparabila mea pereche de blugi ca să-l opresionez pe erou. Știam din ce vagon va debarca, pentru că-mi spusese tata, și am încercat să merg până la el când a sosit trenul, dar era foarte dificil cu două picioare care erau numai ace și cuie. Țineam în față un indicator cu numele lui și mă tot împleticeam și mă uitam în ochii fiecărei persoane care trecea pe lângă mine.
Când ne-am găsit unul pe altul, am fost foarte uluit de înfățișarea lui. Acesta e un american ? m-am întrebat eu în gând. Și tot astfel: acesta este un evreu ? Era scund grav. Purta ochelari de vedere și avea peri mici care nu aveau cărare niciunde, ci îi stăteau pe cap ca o Șapka. (Dacă aș fi ca tata, l-aș fi putut chiar boteza Sapka.) Nu arată nici că americanii pe care-i vizionasem în reviste, cu peri galbeni și mușchi, nici că evreii din cărțile de istorie, fără peri și cu oase proeminente. Nu purta nici jeanși, nici uniformă. Adevărul este că nu arată în nici un fel special. Eram dezimpresionat la maxim. "
