Touchscreen. Oglinda de nisip II

Optzecist situat prin dezvoltarea expresiei și viziunii ulterioare în afara cursului grupului lunedist (a fost de la începuturi mai curând un discipol al lui Cezar Ivănescu!), poezia de astăzi a lui Mircea Drăgănescu își trage seva atât dintr-un bacovianism desuet, sui-generis, cât și din anumite trăiri și convingeri situate cumva în siajul filozofiei existențialiste, după care viața ca durată și conținut — nu trebuie să ne facem iluzii — este finită, supusă inexorabil aneantizării... Fără complicații de sintaxă ori limbaj, pentru un asemenea creator poezia este o arcă ingenios-temeinică ridicată la cer, singurul vehicol redemptiv pe care insul înzestrat cu talent îl poate alege și la care poate visa aici pe pământ. Frumoasa revoltă împotriva uitării, în fond, a acestui atât de discret și rezervat creator, ajuns cu acest al cincilea volurn de versuri originale la o deplină stăpânire a artei sale, este, în fond, nebunia tuturor poeților lumii de a fi nu doar simple manifestări întâmplătoare ale materiei, ci spirit și, cu osebire, cuvinte șiruri inspirate de vocabule ce se pot întrupa și depune propria-le mărturie peste timp despre noi și despre cei cărora le-am fost dragi, și pe care, în mod paradoxal, prea târziu și dureros de nostalgic, ne dăm seama că nu i-am cunoscut prea bine... Citit cu inima și ochii limpezi, Touchscreen, subintitulat Oglinda de nisip II, este un volum de poezii de o rară elevație, o carte împotriva uitării, informului nediferențiat și amorfului. Un dramatic protest scriptural, dacă vrem, împotriva comunei, visceral, frici de moarte...  - Ștefan Ion Ghilimescu