Trandafirii de mai

La patru luni după explozia care a avut loc în Grădină, un loc unde tinere cunoscute ca Fluturi erau ținute prizoniere, polițiștii Brandon Eddison, Victor Hanoverian și Mercedes Ramirez încă se mai confruntă cu urmările cazului terifiant: le ajută pe supraviețuitoare să-și reia viețile, afară, în libertate. Cu iarna aflată pe sfârșite, Fluturii au în față zile mai lungi și calde în care să încerce să se vindece. Dar, pentru polițiști, schimbarea anotimpurilor înseamnă un singur lucru înfricoșător: siguranță că undeva, prin țară, o altă tânără va fi găsită moartă în biserică, cu gâtul tăiat, cu cadavrul înconjurat de flori.   Sora Priyei Sravasti a fost victima aceluiași criminal, cu ani în urmă. Acum, ea și mama ei își schimbă locuința la câteva luni, căutând un nou început. Când ea se va nimeri în calea criminalului, vânătoarea va deveni inevitabilă, imposibil de amânat. Criminalul va putea fi descoperit doar cu ajutorul Priyei – oare dorința ei disperată de a avea o finalitate pentru trauma suferită o va face să-și riște viața? Fragment din volumul „Trandafirii de mai” de Dot Hutchison:   „Eddison se uită urât și pare că nu înțelege. Suspinând, Vic ia foaia cu notițele lor și o așază în fața lui. - Știu că urăști să joci rolul cuiva, dar este un instrument bun de investigație. Fă-mi pe plac. - Fiecare caz s-a aflat într-o jurisdicție diferită, mereu în altă localitate. Nicio legătura geografică aparentă. Victimele locuiau în orașe mari sau în apropiere de unele. Dar, dacă te uiți pe hartă, totul pare la nimereală. - Perfect. Totuși, ce legătură există? - Vârsta victimelor. Toate au vârstele cuprinse între paisprezece și șaptesprezece ani. Toate erau la liceu. Toate, fete. Vic se ridică, pentru a avea acces la toate pozele întinse pe masă. Cele mai multe sunt din albumul școlii, câteva făcute cu altă ocazie. Fotografiile surprinse în ipostaze inedite pot spune mai multe despre o persoană, dar tot cele clasice o fac mai ușor de recunoscut pe fața din ele de către ceilalți. - Ce altceva? Eddison încearcă să se prefacă iar că le privește pentru prima dată, ca și cum nu ar ști nimic despre fetele acelea. - Nu se potrivesc într-un tipar anume. Sunt tinere și frumoase dincolo de diferite preferințe subiective. Dar culoarea părului, a pielii, etnia acoperă tot spectrul. Nu felul în care arată le face atrăgătoare pentru criminal. Sau nu doar asta. - Trebuie să săpăm mai adânc, spune Vic. Și am mai făcut-o. Îmi amintesc ce am făcut în urmă cu șapte ani, cu Kiersten Knowles. Altcineva a legat niște indicii, iar nouă ne-au fost prezentate într-un anume fel, și noi le-am luat de bune. Poate că soluția înseamnă să vezi ceea ce nici măcar nu realizezi acum că nu vezi. - Îmi mai trebuie cafea. - Aduc eu. Tu stai și doar gândește-te. Pe când Vic iese din sala de conferințe, Eddison scoate o poză din dosarul lui Chavi și o proptește de cana goală. E printre ultimele pe care le-a făcut Chavi cât a fost în viață, cu doar două zile înainte să fie omorâtă. La cea de-a douaprezecea aniversare a Priyei. Toate fetele și doamnele prezente la petrecere și câțiva vecini care nu doriseră să supere sărbătorită aveau pe cap coronițe din flori. Priya era piele și os pe atunci, în plin proces de alungire. Soldurile începeau și ele să i se dezvolte ușor. Fața ei ascuțită părea luminoasă, plină de bucurie. Sora ei mai mare o ținea în brațe, stătea în spatele ei în poză. Cel care le-a făcut fotografia le-a surprins în mișcare, cu părul negru ondulându-se ușor în jurul chipurilor fetelor. Șuvițele lor roșii, respectiv albastre, străluceau, îndrăznețe și aprinse ca niște panglici. Priya purta o coroană de trandafiri albi, Chavi purta crizanteme galbene. Erau desculțe și purtau rochii de vară, peste care îmbrăcaseră câte un cardigan subțire, descheiat. Două zile mai târziu, Chavi era moartă. La fel și acea versiune de atunci a Priyei.”