Trecem pe langa ei si intoarcem privirea. Nu vrem sa stim, e prea greu de suportat, e o alta planeta. Dar ei sunt pe strada sau sunt acolo, la Centrul unde au ajuns pentru ca parintii lor nici nu si-au dat seama ca i-au facut. S-au trezit asa, deodata, ca au pe cineva in grija, ca mai au o gura de hranit, iar mancarea nu ajunge nici macar pentru ei. Da, stim cu totii basmul Hansel si Gretel, nu credeam ca poate fi adevarat. La Centru nu sunt adusi doar orfani, ci si copii pe care parintii lor nu-i mai vor. Copii nedoriti, copii tristi, copii invizibili. O astfel de poveste ne spune Valentina, o fetita invizibila. Cartea lui Florentin Sorescu este ea insasi un Transformator - dupa intalnirea cu ea, incepi sa vezi lucrurile altfel. Functioneaza asemenea cutiilor speciale in care sunt ambalati copiii pe care parintii lor nu si-au dat seama ca i-au facut: te poarta intr-o alta dimensiune. Am intrat in cartea asta ca intr-un tesseract si am descoperit spatii nebanuite ale copilariei, scolii, iubirii. Era timpul ca o astfel de poveste sa fie spusa. Iar faptul ca este spusa atat de credibil de voci atat de surprinzatoare echivaleaza cu un miracol. - Florin Bican Textul porneste de la o baza reala care este transfigurata in sens literar prin pendulari intre realitate si fictiune. O calatorie in lumea celor refuzati, mai exact, pentru ca esenta povestilor acestor copii consta in faptul ca au fost respinsi care de parinti, care de ceilalti copii si, in genere, de societate. Aceasta incursiune mi-a fost facilitata si de faptul ca am avut in copilarie, la randul meu, un accident in urma caruia am ramas cu ceva sechele fizice care au avut ca efect neacceptarea mea de catre ceilalti copii. Prin urmare, a intervenit si un anume soi de empatie, motiv pentru care am strecurat si povestea mea printre povestile acestor copii. Intr-un fel am facut si eu parte din aceasta clasa speciala... - Florin Sorescu
