Rezumat Transportul rutier al marfurilor periculoase – Marius Teodorescu
Transportul rutier al mărfurilor periculoase – A D R. Ghidul consilierului de siguranță Lucrarea prezintă prevederile acordului ADR cu modificările și completările din anul 2019, precum și recomandări pentru o organizare eficientă a activității de transport rutier al mărfurilor periculoase, inclusiv în ceea ce privește întocmirea Planului de securitate, obligație de bază a consilierului de siguranță. Lucrarea urmărește prezentarea prevederilor acordului internațional ADR într-o formă accesibilă și o succesiune logică a noțiunilor, astfel încât utilizatorii să găsească cu ușurință informațiile care le sunt necesare pentru o anumită situație sau un anumit caz. Am considerat util să prezentăm obligațiile diferiților factori implicați în transportul mărfurilor periculoase, modul în care trebuie utilizat Tabelul A din acordul ADR, substanțele neadmise la transport, excepțiile etc. și am acordat o atenție deosebită posibilelor accidente sau incidente, cauzele acestora, modul de intervenție, protecția conducătorului auto, a victimelor și a mediului. Consilierii de siguranță vor găsi prescripții specifice pentru fiecare tip de transport în ceea ce privește locurile de încărcare, descărcare și staționare pentru autovehicule, pentru a putea stabili un grafic corespunzător de efectuare a fiecărei curse, precum și, într-un capitol separat, elementele necesare pentru întocmirea unui Plan de securitate adecvat. Din cuprins - Acordul internațional ADR - Mărfuri periculoase – substanțe și obiecte - Ambalaje folosite pentru transportul mărfurilor periculoase - Dispoziții ADR privind autovehiculul și echipamentul acestuia - Documentele necesare pentru executarea transportului de mărfuri periculoase - Obligații privind efectuarea transportului rutier al mărfurilor periculoase - Prescripții speciale privind transportul mărfurilor periculoase
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Transportul rutier al marfurilor periculoase?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Transportul rutier al marfurilor periculoase și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.