Ediția a VI-a a Tratatului de Criminalistică îmi da, din nou, prilejul de a relua pledoaria pentru Criminalistică, pentru studiul ei că disciplina necesară (am evitat să spun absolut necesară), în formarea juristului, profesionist al procesului judiciar.
De ce reiau această pledoarie în chiar conținutul ei inițial? Am ajuns și în anul 2015, cu tot ce putem constata din perspectiva socială, economică, dar mai ales umană și, de ce nu, spirituală. Evidenta ne așează în fața unei involuții, resimțită inclusiv în mediul juridic, care ar trebui să o observe și să i se opună. Pentru aceasta, este nevoie, însă, de adevărați profesioniști, demni, onești, care să slujească pe deplin Justiția. Formarea acestora obligă mai întâi la o pregătire complexă, la apropierea ei de realitatea judiciară, cel mai adesea tristă.
Când vedem care este evoluția criminalității, formele acesteia, din ce în ce mai grave, mai complexe sau profesioniste, numai revenind cu picioarele pe pământ (dacă îmi este acceptată expresia), putem înțelege că formarea viitorilor magistrați, anchetatori și chiar avocați, trebuie să aibă un fundament științific, modern, realist și cât mai puțin poetic, dacă se vrea combaterea cu eficiență a infracționalității.
Și pentru că am evocat semnificația aflării adevărului, invit să medităm la afirmația lui Oscar Wilde, potrivit căruia: „Adevărul pur și simplu este rareori pur și niciodată simplu”.
