PDF

Cartea Tratat de drept international umanitar PDF

de Ion Dragoman, David Ungureanu

Tratat de drept international umanitar, Ion Dragoman, David Ungureanu – copertă

Cauți Cartea Tratat de drept international umanitar PDF de Ion Dragoman, David Ungureanu? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Tratat de drept international umanitar - Ion Dragoman, David Ungureanu

Apariția la Universul Juridic în anul aniversării Centenarului Marii Uniri a unui tratat cu învățături de drept internațional umanitar reprezintă un omagiu adus eroilor și luptătorilor de acum o sută de ani care s-au jertfit pentru libertatea și dezvoltarea națiunii române, demonstrând că atunci nu s-a produs numai o reformă constituțională și legislativă, ci și una în domeniul dreptului protecției victimelor războiului, care a permis formarea actualei culturi juridice umanitare, fundamentată pe adevărul că proba eficacității drepturilor omului este reprezentată de asigurarea aplicării principiului domniei legii în situații de conflict armat.   Autorii, specialiști recunoscuți ai dreptului umanitar, cu studii de specialitate publicate pe parcursul a peste 2 decenii sub egida Asociației Române de Drept Umanitar și în cadrul altor instituții prestigioase de profil, îi introduc pe cititori pe tărâmul misterios al vieții și al morții în luptele dintre națiuni, demonstrând necesitatea bunei guvernări în utilizarea forței armate în relațiile naționale și internaționale. Abordată într-o manieră interdisciplinară, integrată și atotcuprinzătoare, lucrarea își propune și reușește să asigure formarea și consolidarea integrității decidenților politici, juridici, umanitari și militari în spiritul dezideratelor formulate de școlile actuale de drept internațional umanitar, fiind astfel o contribuție originală românească la cultura umanitară a vremurilor noastre și a celor ce vor veni.

Cauți Tratat de drept international umanitar în format PDF? Gândește-te la Ion Dragoman, David Ungureanu.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Ion Dragoman, David Ungureanu au muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și îi lasă pe autori fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel îi răsplătești pe cei care au scris Tratat de drept international umanitar.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Tratat de drept international umanitar

Cine a scris cartea Tratat de drept international umanitar?

Tratat de drept international umanitar a fost scrisă de Ion Dragoman, David Ungureanu.

Câte pagini are Tratat de drept international umanitar?

Tratat de drept international umanitar are 895 de pagini.

Unde găsesc Tratat de drept international umanitar în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Tratat de drept international umanitar?

Compară prețurile pe pagina cărții Tratat de drept international umanitar sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Ion Dragoman, David Ungureanu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Ion Dragoman, David Ungureanu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.