Vasile Frățeanu a fost profesor de metafizică și ontologie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar în ultimii ani a îndeplinit funcția de profesor consultant la aceeași universitate. * Cartea a primit premiul Vasile Conta al Academiei Române în 2002. Lui Vasile Frățeanu i s-a acordat în 2002 Outstanding Professional Award, American Biographical Institute, UȘA, for Dedicated Achievements in the Field of Philosophy. Autorul este menționat în Leading Intellectuals of the World, Third Edition, The Section Genius Elite, for Remarkable Achievements in the Field of Philosophy, American Biographical Institute, UȘA (2004). * Tratatul de metafizică este o carte profundă și originală. Ideea fundamentală a cărții, susținută de o argumentație riguroasă și exemplificată într-o manieră erudită, este aceea a prezenței în univers a unei realități suprasensibile, atemporale și identice cu sine în permanență, a unei scheme abstracte de funcționare, a unui program „genetic” responsabile de formarea unui set de criterii și legi care determină principalele manifestări ale lumii în care trăim. Această realitate (ființă, în termeni filosofici) își extinde influența și asupra vieții omului, guvernând, într-o măsură semnificativă, chiar și gândirea și limbajul acestuia. Departe, însă, de a se închide în sfera ei de determinări și de a exercita un presupus autoritarism universal, ființă permite, în limitele, flexibile de altfel, pe care ea însăși le-a trasat, intervenția devenirii, a schimbării, a transformării, precum și apariția diferențelor consubstanțiale acestora din urmă. Universul (cu toate ființările sale, inclusiv cu ființarea umană și cu atributele gândirii și ale limbajului specifice ei) ar fi, așadar, o rezultantă a acțiunii conjugate a ființei și a devenirii, o expresie a inter-relaționării lor.
