Tratat despre toleranta

Adevărat text al Iluminismului, Tratat despre toleranță este o pledoarie strălucită împotriva persecuțiilor religioase, fenomen extrem de răspândit în Europa occidentală vreme de secole. Voltaire se dovedește a fi un bun cunoscător al Bibliei și al literaturii patristice, iar aceste cunoștințe sunt pârghiile de care se servește pentru a-și ilustra ideile cu argumente greu de combătut. Autorul pornește de la cazul nefericit al unui protestant executat în Franța, pe nedrept, în urma acuzației de a-și fi ucis unul dintre fii pentru a-l împiedica să se convertească la catolicism. Filosoful iluminist articulează ideea că toleranță față de semeni, indiferent de credința lor religioasă, este esențială pentru o societate umanizată și progresistă. Sarcasmul la adresa Bisericii Catolice, a sectelor și a practicilor adesea infexibile și sângeroase adaugă savoare diatribei filosofului iluminist. Voltaire militează în favoarea drepturilor civile, a libertăților și toleranței universale. El condamnă totodată tirania superstiției și recomandă „regimul rațiunii”. Tratat despre toleranță este un text care se pliază neașteptat de bine pe situația politică și socială actuală, având o claritate și o eleganță a frazei care îl recomandă pe Voltaire drept cel mai talentat retor al Iluminismului francez.                                                                                                              Fragment din volum:       “Alrik stătea pe burtă pe un leagăn din parcul de distracții din Lottenlund. La naiba! S-a întâmplat din nou. Bătaie în sala de mese. Ceea ce a făcut să-i sară muștarul lui Alrik au fost remarcile lui Simon cu privire la mama lui alcoolică. Chiar dacă era al naibii de nervos pe ea, nimeni nu avea niciun drept să o critice. Și cu atât mai puțin Simon. Era inacceptabil!     Alrik se balansa cu energie în leagăn, lăsând cu degetele urme în nisipul de sub el. Ce vor spune Laylah și Anders? Dacă se vor sătura de atâtea prostii și nu vor mai dori să îi aibă în grijă? Trebuie să rămână în Mariefred. Laylah și Anders sunt buni cu ei. Estrid și Magnar îi sunt, de asemenea, prieteni apropiați, chiar dacă moartea pândește la tot pasul atunci când sunt împreună. Erau alte lucruri, însă, care nu-i conveneau acolo. În principiu, școală și Simon.      Poate cineva să iubească și să urască un loc în același timp?     Gândurile i-au fost întrerupte brusc.     Tocmai zărise o fată.     Stătea pe iarbă de lângă poteca și mângâia un cățeluș. Părul ei negru era lung pe o parte a capului și râs pe cealaltă. Era îmbrăcată cu o geacă de piele și purta colanți negri.      Două mame cu cărucioare pentru copii s-au oprit în apropierea ei și discutau. Era câinele lor, din câte părea. Însă fata nu părea să fie cu niciuna din ele.     - Ne gândim serios să ne mutăm de aici, o auzi el spunând pe una din mamici.     - Da, nimeni nu mai este în siguranță aici. De când cu toate atacurile astea de la ruine... am început să încuiem porțile noaptea.     În acel moment fata l-a observat. A surprins-o uitându-se pe furiș spre el, însă acum își schimbase privirea. Cine o fi?”