Adelina Fleva scrie o poezie care nu este în vecinătatea unui discurs litrugic, așa cum am fi tentați să credem ci, dimpotrivă, conectată la gestică și arhetipul poeticii contemporane, poeta aduce dintr-o sinceritate și simplitate pe deplin asumate, un aer proaspăt, atât la nivelul discursului liric, cât și la nivelul discursului meditativ-vizual. Tratatul de la Patriarhie este cartea care reașează în patrimoniul universal al temelor poetice, dragostea ca singura formulă dialogală cu șinele, cu semenii și cu Dumnezeu. În fond, poezia Adelinei Fleva este un discurs despre spiritualitate, dar nu în sensul liturgic, ci mai curând în sensul în care sprititualitatea înseamnă traversarea unuor stări inițiatice și de memorare. - Paul Gorban Emanând o sacralitate păgână, dogoritoare, versurile din tratatul de la Patriarhie, elaborate de Adelină Fleva, ar pune preoțimea pe fugă. Volumul structurat unitar în trei capitole: urcarea, așteptarea, atingerile și reîntoarcerea reprezintă un experiment postmodernist (în care întâlnim: citadinismul sarcastic, dero-mantizarea, deriziunea tematică, destructurarea, pulverizarea valorilor etc.) pigmentat cu frisoanele modernității. - Lucian Gruia
