Trecand pragul tacerii. O carte document Stilul oarecum distant pe dinafara dar foarte insufletit pe dinlauntru al scrisului lui Tertulian Langa apropie pana la anulare puntile dintre autor si cititor. Textul devine parca o fiinta vie care-ti vorbeste, care te cheama, care sufera si se bucura alaturi de tine. E un text care vine dintr-o singuratate torturata, din acea singuratate stropita cu sange si aducatoare de chin si moarte prin care au trecut toti aceia ce au infruntat diavolul comunist. In spatele fiecarei vocabule se simte chinul si suferinta. Ceea ce comunistii si sinistrii lor tortionari n-au stiut si nu vor intelege niciodata este ca exista si dureri mantuitoare. Iar mantuirea care l-a facut scapat cu viata din inchisoare pe Tertulian Langa a fost pavaza credintei in Dumnezeu. Acest scut n-a putut fi strapuns nici de bici, nici de bata, nici de privarea de apa si mancare. Autorul si personajul aproape unic al acestei carti nu s-au indoit nici o clipa ca vor birui. Au fost intotdeauna mai liberi decat cei care erau siguri ca le fura libertatea. Credinta a fost calauza care l-a trecut prin moarte pe Tertulian Langa si l-a adus acasa, slabit la trup, dar imbogatit la suflet. Cartea Trecand pragul tacerii sta, iesita din rand, intr-un raft al bibliotecii mele. In fiecare seara trec pe langa ea si ma simt parca mai usurat pentru ca aceasta carte are un duh bun care se raspandeste in incapere, ca un fum subtire de tamaie. Sting becul si parca simt un freamat ciudat, un fosnet amintindu-mi de Lucian Blaga si de "..nisipul dogorat/ pe care calc-ncet, incet/ prin pustie un profet." - Radu Calin Cristea, jurnalist si scriitor, Director General al Muzeului National al Literaturii Romane
