Trei metri deasupra cerului. Vol.1

Trei metri deasupra cerului - Vol. 1 - Federico Moccia Bestseller Internațional Peste 12 milioane de exemplare vândute Roman tradus în 14 limbi   Ea este o studentă model și o fiică perfectă. El este un tip violent și dur. Provin din două lumi diferite. În ciuda la toate, între ei se naște o poveste de dragoste pe cât de frumoasă, pe atât de controversată. O relație pentru care cei doi trebuie să lupte mai mult decât se așteptau. Step și Babi sunt ca Romeo și Julieta contemporani, într-un cadru ce pare să fie creat pentru iubire.    O mare poveste de dragoste. Pe de o parte tinerii, viața de grup, motocicletele și cursele, pe de altă parte incertitudinile și tăcerile unor familii nefericite. Un microcosmos de vieți furioase care încearcă să se desprindă de la pământ.   Federico Moccia este un autor care redă sentimente și stări de spirit. Descrieri actuale, amintiri sau trăiri în care nu poți să nu găsești o mică parte din tine. - Măria Cristiana Tudose, autoarea romanului Eu sunt femeie   Romanul Trei metri deasupra cerului a stat la baza unui film de mare succes, regizat de Fernando Gonzalez Molina, cu Mario Casas și Maria Valvedere în rolurile principale. Filmul a avut încasări totale de 13 milioane de dolari.   Federico Moccia este un scriitor italian, scenarist și regizor de film. Tre metri sopra il cielo (2004) a depășit cifra de 12 milioane de exemplare vândute devenind descoperirea literară a anului 2004, câștigător al premiului Torre di Castruccio, secțiunea narativă și al premiului Insula Romană, secțiunea Young Adult. A mai publicat Ho voglia di te (2006, premiul Cittă di Padova), Amore 14 (2008), Tre volte te (2017) ș.a.   Fragment din romanul Trei metri deasupra cerului de Federico Moccia:   Răsare soarele, e o dimineață frumoasă. Ea merge spre școală, el încă nu s-a dus la culcare după noaptea precedentă. O zi că multe altele. Dar până la urmă nu va fi ca celelalte. Roșu. El o privește. Geamul este coborât. O șuviță de păr blond decolorat îi descoperă gâtul firav. Un profil lejer, dar hotărât, ochii albaștri, gingași și liniștiți, ascultă visători și aproape închiși acel cântec. Această calmitate îl surprinde. — Hei! Ea se întoarce spre el, mirată. El zâmbește, oprit lângă ea, pe motocicletă, cu umerii lați, mâinile bronzate prea devreme pentru acea jumătate a lui aprilie. — Vrei să te plimbi cu mine? — Nu, merg spre școală. — Păi, ai putea să nu te duci, nu? Vin să te iau din fața școlii. — Scuze, îi zâmbi forțat și fals. Nu m-am exprimat clar, nu vreau să mă plimb cu tine. — Uite, cu mine poți să te distrezi… — Mă-ndoiesc… — Îți voi rezolva toate problemele. — Eu n-am probleme. — De data asta eu mă-ndoiesc. Verde. Mercedesul 200 se repede înainte lăsându-i în urmă zâmbetul încrezător. Tatăl se întoarce spre ea: — Cine era acela? Un prieten de-al tău? — Nu, tată, un cretin. Peste câteva secunde Honda este iarăși lângă ea. El sprijină cu mâna geamul, cu dreapta atinge acceleratorul, pentru a nu se încorda prea tare, dar cu acei patruzeci la oră n-ar fi avut probleme oricum. Se întoarce hotărâtă spre el. — Ascultă, tu chiar nu ai altceva de făcut? — Nu. — Atunci, găsește-ți. — Am găsit deja ce-mi place. — Adică? — Să mă plimb cu tine. Hai, te duc până la Olimpică, mergem repede cu motocicleta, luăm dejunul și apoi te aduc la ieșirea din școală. Îți jur. — Cred că jurămintele tale nu valorează nimic. — Într-adevăr, îi spune zâmbind. Vezi, deja știi multe lucruri despre mine. Spune-mi adevărul, îți plac, așa-i?