Tresăriri critice. Dezmorțiri literare Poate a sosit momentul când critica ar trebui să se mulțumească a fi simplul ecou scris al unei tresăriri; nici mai mult, nici mai puțin... - Ovidiu Pecican De la critică la critică nu e decât un pas. Și lucrurile stau astfel pentru că tot un pas desparte și o lectură de altă lectură. Că este vorba despre distanțe în timp și spațiu ori de altele, de la un nivel la următorul, rămâne un fapt. Dar astfel stând lucrurile, scrutarea paginii poate conduce la reacții aproape viscerale; emoționale, în orice caz. ... ...M-am gândit, prin urmare, că poate a sosit momentul când critica ar trebui să se mulțumească a fi simplul ecou scris al unei tresăriri; nici mai mult, nici mai puțin. Ar face oare o asemenea dispunere în peisaj a actului critic o mai bună impresie beneficiarilor lui imediați, jurnaliștii literari și autorii? A continua să crezi că aceia care vor deschide pagina de critică dintr-o publicație ori cei ce vor merge cu volumul tău acasă sunt cititorii obișnuiți ai gazetelor literare pare o mare autoiluzionare în momentul de față. Tirajele scad, și la cărți, și la magazinele culturale tipărite, lumea trece indiferentă spre alte tentații, așa că ajungi să te bucuri că o redactora șefă convinsă în sinea ei că nu știi să scrii, că nu citești și că, oricum, nu ai pricepe nimic din ce parcurgi cu privirea, ca și câte un autor enervat de poticnelile tale, sunt ultimii prieteni care ți-au mai rămas. Este o iluzie, totuși, fiindcă nu îi ai nici pe ei. Dar știi că minunății tăi cititori ori au trecut prin lume înainte ca tu să te naști, ori mai așteaptă încă în virtualitatea pură întruparea într-o viață terestră. Jocul critico-literar dobândește astfel o alonjă metafizică, părând să te flateze. E bine. Să mai tresar o dată, de două sau de nouă ori... De câte ori îmi vine... Va fi cum trebuie să fie. Și la vară - cald... - Fragment din Precuvântare
