Ideea cu scrisul poeziei este că toți avem câte un presentiment legat de cum ar trebui să arate un lucru din zonă. În Tribar, Andra se îndepărtează cel mai mult de ceea ce a arătat în volumele ei de până acum și face loc elementelor din spatele discursului propriu-zis. Invocând «legătura precară cu trupul și vârsta», poezia ei își asumă statutul unui obiect a cărui suprafață continuă în interiorul construcției pentru a reveni, în cele din urmă, în zonele în care corpul dobândește deopotrivă «grafia pentru mine și grafia pentru el». De obicei, genul acesta de obiect este numit experimental, dar în poezie, procesul însuși tinde să fie spectacolul formulării & obiect articulat, «zgomotul așezării sale». - Răzvan Tupa «Se iese din rană încet», spune Andra Rotaru în acest poem derutant, care amestecă temperaturile, speciile, corpurile între ele, în acest text atipic, că o specie nouă postapocaliptică, pe corpul căreia se mai văd încă rănile vechi, niște tatuaje din citate și amintiri. Tribar ar putea fi considerată o carte-experiment și doar atât, dacă pește, printre și dintre nenumăratele straturi ale cruzimilor corporale și textuale, ale intertextualității perfect tehnice și perfect stăpânite, nu s-ar auzi vocea unui copil care scâncește întruna după căldură, după atingere, și pentru care singura alinare e mirosul de lapte al propriilor genunchi. Despre cât de greu și lent se iese din rană e Tribar. - Svetlana Cârstean
