Carte

Tronul Lumii Inelare

de Larry Niven

Tronul Lumii Inelare, Larry Niven – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Tronul Lumii Inelare – Larry Niven

Cartea a treia din seria Lumea Inelară   Surprizele nu vin ușor atunci când nu recunoști nimic.   O nouă aventură pe Lumea Inelară îl reunește pe Louis Wu cu Cel-Mai-Ascuns, pentru a scrie împreună istoria imensului artefact. Se pare că fiecare specie de pe Arcadă a avut dintotdeauna un Protector, dar acum e nevoie de cineva care să-i protejeze pe toți, deoarece vampirii se reproduc în număr alarmant, terorizează planeta și îi amenință existența. Așadar, cine se va așeza pe tronul Lumii Inelare?   Întrebarea principală este legată de Protectori. Trebuie să știu unde se găsesc, câți sunt, căror specii le aparțin, care le sunt intențiile, metodele și țelurile.   Opera lui Niven reprezintă un univers uluitor și plau­zibil, iar cartea aceasta este piatra de temelie a seriei Lu­mea Inelară. Tehnica lui e ireproșabilă, iar personajele și situațiile în care se găsesc sunt creionate cu deosebita măiestrie. - San Diego Union-Tribune   Lumea Inelară rămâne o creație amețitoare și spectaculoasă, una dintre cele mai mari născociri ale imaginației din istoria SF-ului. - sfreviews.net   Niven va rămâne veșnic în topul autorilor de science-fic­tion. - publishersweekly.com   Îmi face o deosebită plăcere să vă informez că Larry Niven încă are stil. - fantasticreviews.com   Una dintre cele mai frumoase și influențe cărți de science-fiction scrise vreodată. Lumea Inelară în sine rămâne unul dintre cele mai ingenioase și uimitoare con­cepte din istoria SF-ului. - tor.com   Din seria Lumea Inelară au mai apărut: •   Lumea Inelară •   Inginerii Lumii Inelare  

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Tronul Lumii Inelare?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Tronul Lumii Inelare și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Tronul Lumii Inelare

Cine a scris cartea Tronul Lumii Inelare?

Tronul Lumii Inelare a fost scrisă de Larry Niven.

În ce an a apărut Tronul Lumii Inelare?

Tronul Lumii Inelare a apărut în anul 2019. Vezi și topul de cărți din 2019.

Câte pagini are Tronul Lumii Inelare?

Tronul Lumii Inelare are 456 de pagini.

La ce editură a apărut Tronul Lumii Inelare?

Tronul Lumii Inelare a fost publicată la editura PALADIN.

Care este cel mai mic preț pentru Tronul Lumii Inelare?

Cel mai mic preț găsit acum este 29.5 lei.

Există Tronul Lumii Inelare în format PDF?

Poți verifica Tronul Lumii Inelare în format PDF.

Cărți scrise de Larry Niven

Ai mai jos lista de cărți scrise de Larry Niven. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.