Trupul de fum al zilei

stăm fiecare strânși, închiși   în solitudinea lui,   cum stă nucă în coajă.   aș vrea ca norii să fim,   mereu migratori unul spre   altul, topindu-ne,   dizolvându-ne unul în   altul, într-o comună   conlucrare, aducătoare de furtuni   și-apoi dispărând,   fără nici un rest și regret,   în seninul veșnic neschimbător   ce se iscă în urma lor.