Tu si alte intamplari gata de a fi traite

    Alex Plescan este un scriitor și jurnalist de origine română, stabilit în Noua Zeelandă. Autorul publică proză, poezie, critica literară, eseu și articole de opinie în română și engleză, iar uneori se implică în emisiuni și documentare TV ca producător, regizor și scenarist. Este creator al conceptului de „Algonaissance".  „TU și alte întâmplări gata de a fi trăite" este a treia și ultima carte succesivă, independență, de proză scurtă, dintr-un roman non-linear.     Presărat cu aventuri erotico-onirice, volumul de față semnalează un univers în care ficțiunea personală și realitatea auctorială se combină fractal într-o lume culturală opusă fenomenului Renaissance, o lume pseudovîrtuală, în care cititorul are de fapt ultimul cuvânt.     "Cu o precizie de stilist american, Plescan recompune din fragmente atât lumea interioară a unui personaj autoficțional, cât și structurile unei lumi fantasmatice în care totul este aproape posibil. O scriitură seducătoare, poetică, fascinantă. TU… decizi dacă vrei sau nu să continui lumea aceasta posibilă." - Cosmin Pertă     Cuprins:    • Algonaissance (1) • Lumea lui Albert • Vailă • Omul cu batista • Un stup uman • O negresă albă • 1917 • Linda cu ochi de caviar • Povestea unui tatuaj neîntâmplat • Djadja, Djadedja, Djamaila • Moartea unui bărbat • Arta despărțirii • Norma și Helen • O altă perspectivă • Tu • Baba Floarea, Vrăjitoarea • Cocktail „Sonata Lunii" • Alegre & Co. • Un vis continuu • Tabloul invizibil •  Cadrul ferestrei • Algonaissance (2)     Fragment din volumul "Tu și alte întâmplări gata de a fi trăite" de Alex Plescan:     „TABLOUL INVIZIBIL     Dora scrisese deja trei cărți.     Prima, cu privirea pe tavan, un volum foarte lung, la care lucrase toată copilăria ei agitată. Se vorbea în cartea aia despre prințese roz și oranj, despre iepurele de pluș fără ochi, care se ascundea în fundul subpatului și se hrănea cu păianjeni.     A doua, ceva mai scurtă, pentru că se ocupase de ea doar printre picături, în adolescență, era o carte despre toate casele prin care se perindase Dora și despre toate obiectele din casele astea, prea multe obiecte peste tot, atât de multe, ca oamenii și sufletele nu mai aveau loc de ele. La volumul ăsta, Dora lucrase în cadă și îl scrisese cu degetele în clăbucii de șampon.     Ultima e o carte pe care Dora ar vrea să o rescrie. Este despre prima ei iubire pierdută și regăsită, apoi pierdută din nou, despre viață și iubire, despre moarte și iubire, despre iubire contra iubirii și despre orice e serios în cărțile serioase. Dacă ar putea să o scrie din nou, Dora nu ar mai proceda la fel, nu în fum de țigară și pete de vin, ci în săruturi, mângâieri și oftaturi. Așa i-ar putea-o povesti și lui Diego, fiindcă el nu știe să citească.     Iar Diego, care nu a aflat despre cărțile Dorei, stă întins pe spate cu ochii dați peste cap și îi pictează pentru ziua ei un tablou invizibil, populat cu monștri.     Wanaka, 02.12.16 — Christchurch, 11.12.16”