Turnul din Basel

O istorie palpitantă a celei mai enigmatice bănci a lumii Numele lui Adam LeBor este binecunoscut cititorilor unor publicații prestigioase (”The Times”, ”The Economist”, ”Monocle”, ”Financial Times” s.a) dar și amatorilor de cărți bune. A scris despre războaiele din fosta Iugoslavie, a cercetat în amănunt prăbușirea comunismului și a acordat o atenție necruțătoare modului în care bancherii au închis ochii - cu tot profitul de rigoare! - asupra genocidului orchestrat de Hitler. Despre ”Turnul din Basel” spune că ”este o carte despre rețele, conexiuni și despre exercitarea puterii sub acoperire (...), o cronică de investigație neautorizată a Băncii Reglementelor Internaționale”. Pe lângă bibliografie și documente din arhive – într-o cantitate impresionantă! – LeBor a reușit, ca orice bun jurnalist de investigații, să se informeze din surse directe, din interiorul BIS (Bank for International Settlements = Banca Reglementelor Internaționale). Primul președinte al BIS, Gates McGarrah,  spunea, în 1931: „Banca este complet exclusă de la orice formă de control guvernamental sau politic.” Se pare că nici astăzi nu are un alt statut… Dacă pe la începuturile istoriei sale, BIS își mască intrarea discret, pe lângă o ciocolaterie, astăzi ocupă un bloc circular, cu 18 etaje, care domină arogant și somptuos peisajul orașului Basel. Ce se întâmplă acolo? Iată: ”Cel mai exclusivist club din lume are optsprezece membri. Aceștia se adună o dată la două luni, într-o duminică seara la ora șapte, în sala de conferințe „E” a unui bloc-turn circular ale cărui ferestre au vedere spre gara din Basel. Discuția lor durează o oră, poate o oră și jumătate. (…) ” Aici se înnoadă și se deznoadă finanțele lumii, căci BIS nu se rezumă doar la Europa, tentaculele sale se întind până în Japonia, Hong Kong sau SUA. Și asta încă de la începuturile existenței sale, când aurul stocat aici provenea din surse deloc acceptabile. Cum ar fi dintîi, ochelarii și ceasurile  evreilor asasinați în lagărele de exterminare. Adam LeBor demonstrează cu argumente înatacabile că BIS ar putea fi comparată cu o distinsă aristocrată care, sub rochia scumpă, strălucitoare, are desuuri foarte murdare. Dar acesta este un secret păstrat cu strășnicie! La fel cum este păstrat și secretul deviațiilor mintale sau comportamentale de care au suferit unii dintre ”corifeii” BIS.