Din Cuprins: ◊ Este posibilă o arheologie a imaginarului? ◊ Semantică și ritual. De la kolossos la imagines ◊ Gândirea greacă, despre politic și imagine ◊ Imaginarul puterii creștine de rit bizantin La data de 11 mai, anul 330 d.Ch., Constantin I inaugurează noul oraș-cetate al Imperiului Roman, un Bizanț (elen) reinventat după modelul capitalei occidentale. Roma a dat nu doar o scenografie urbană a triumfului, ci și o formulă de rememorare colectivă a trecutului, funus imaginarium (cortegiul de măști ale strămoșilor), organizat în cadrul ceremonialului îndoliat dedicat principelui, dar și de consacrare a gloriei sale. Acesta este pragul de pe care se ridică mai târziu imaginarul medieval. Deși el crește în jurul unei figuri centrale, împăratul, nu oglindește doar natura divină a acestuia, ci și puterea disemnată prin imagine și cuvânt în lumea guvernată de el, în oikoumene. Sondarea 'arheologică' ne poartă într-un perimetru săpat adânc în timp, în antichitatea greco-romană, dar și în sub-perimetre colaterale, atât pe axul vertical al perioadelor, cât și în spațiu, pe orizontală, urmărind translația dinspre Roma înspre Constantinopol. Pe tot traseul de cercetare a relației dintre imagine și imaginarul puterii, întâlnim patru momente semnificative: secolele V-IV î.Ch., respectiv vârsta de aur a cetății grecești și modelul imperiului lui Alexandru; secolele I-IV d.Ch, principatul român și mutația 'constantiniană'; secolele VIII-IX, iconoclasmul; secolul XIV, isihasmul. Un eseu istoric despre memorie și despre uitare este această carte, un posibil răspuns la întrebările: care îi sunt 'rădăcinile' și cum s-a format imaginarul bizantin?
