Ulita in intelesul lui Ionel Teodoreanu nu e doar o straduta goala si pustie, ci sira spinarii unor vietati fabuloase, a unei realitati inconjuratoare, cu pomi, cu felinare, cu garduri, cu case si o atmosfera pe care o fac toate acestea laolalta, oglindite in sufletul virgin al unui copil. Ulita copilariei a desteptat si a calauzit cel dintai dor, de pribegie, care neaparat din ea trebuie sa inceapa. Ulita copilariei a fost primul peron spre toate zarile; primul debarcader spre toate marile, prima platforma de lansare a tuturor visurilor, rachete minunat de pasnice ale sufletului nostru in explorarile lui din propriul nostru cosmos. Viata acestei ulite a cunoscut forfota vacantelor, a primelor jocuri, a primelor contacte cu viata sociala - trasatura de unire intre viata de familie si cea din lumea dinafara. Pe peisajul ei, ca pe un fundal de neuitat ni se proiecteaza dupa diversitatea amintirilor fiecaruia, trecerea generatiilor, trecerea timpului, fantomele noastre succesive, chipurile celor dragi, asa cum ne-au ramas in amintiri si cum nu mai sunt: Sonia, Stefanel, Nuni, Suzica, Ioana, Dinu... iubirile noastre pure ca o joaca intr-o zi insorita de primavara, in care nimic nu presimtea de la inceput amaraciunea mugurilor. - Demostene Botez
