Constantin Cheianu ne surprinde din nou. Asta face de mai mulți ani, ca scriitor, dramaturg, om de televiziune, intelectual angajat civic… De data aceasta apare într-o ipostază cu totul insolită. Demonul ludic și spectacular, de care s-a lăsat mereu locuit, l-a îndemnat să-și pună pe cap o bonetă înaltă, cu pliuri, să se încingă la brâu c-un șorț de bucătar și să ne invite la o cină memorabilă, alături de faimosul Anthony Bourdain, pe care și l-a luat drept spiritus rector. Și demonstrează o competență gastronomică de invidiat. Doar că bonomia sa de primă instanță nu ne poate înșela. Noul roman al lui Constantin Cheianu, Ultima amantă a lui Cioran, îmbrăcat în toate convențiile genului, este o confesiune dramatică, tulburătoare. Spiritul acid, dilematic al autorului irumpe cu o putere pe care numai o ruptură afectivă, o tensiune interioară, îndelung refulată, o poate provoca. Un ecorseu al ființei. O voluptate a exhibării. Eros și thanatos într-un amestec ce-ți dă fiori. Interogații existențiale formulate tranșant, cioranian – «scepticul de serviciu al unei lumi în declin» – este o alta, obsesivă, referință a sa, atunci când reflectează la ideea sinuciderii. Cheianu sfidează prejudecăți, deranjează comoditați de gândire, răscolește sensibilități aplatizate. Pentru că ne naștem «cei mai frumoși și mai inocenți dintre prunci» și sfârșim prin a produce suferințe, războaie, tragedii. Perpetuam o sentință fără drept de apel, scrijelită pe fruntea umanității. O carte cu putere cathartică, eliberatoare – sentiment în care s-ar putea regăsi, alături de autor, și destui dintre cititorii săi. Dens și suplu în scriitură, Cheianu îți arătă cum poți muta, dincolo de admisibil, pilonii a ceea ce gândim, mulți dintre noi, dar nu îndrăznim să articulam în cuvinte. - Vitalie Ciobanu
