Ultimii copii din Tokio

National Book Award for Translated Literature 2018   Ultimii copii din Tokio, ingenioasa distopie a scriitoarei japoneze Yoko Tawada, înfățișează o Japonie devastată de o catastrofă ecologică și izolată de restul lumii. Populația este în pericol de dispariție. Limbajul se reduce treptat, cuvintele ieșind din uz fără să mai fie înlocuite. Efectele contaminării se resimt atît în natură, cît și la nivelul speranței de viață a locuitorilor. Copiii, din ce în ce mai slăbiți fizic, sînt atît de fragili, încît medicii pediatri, neputincioși și epuizați de eforturile făcute pentru a-i salva, încep să se sinucidă. Puțini vor supraviețui închiși între granițele arhipelagului tot mai sărac în plante și animale. Bătrînii, rămași în putere cu mult după ce ating vîrsta de o sută de ani, nu pot decît să urmărească, chinuiți de vinovăție, dezastrul ce se desfășoară sub ochii lor. Totuși, nici unul nu se simte mai vinovat decît Yoshiro, crescîndu-și strănepotul, Mumei, pe care imeni nu-l întrece în drăgălășenie și care devine tot mai înțelept pe măsură ce trupul i se șubrezește.   Ultimii copii din Tokio ne poartă dincolo de limitele a ceea ce înseamnă să fii om pentru a ne aduce aminte ce prețuim cel mai mult în lumea noastră sfîșiată de conflicte – propria umanitate. - Sjon   Tawada este un discipol fidel al lui Kafka; el "a prezis realitatea", îi place autoarei să spună. Și, cu toate că îi împărtășește anumite preocupări – în ceea ce privește alteritatea și evocarea vieții animalelor – , misiunea ei este mai prozaică: ea oglindește realitatea. Deși opera ei este descrisă frecvent drept stranie, nucleul său conține întotdeauna o puternică critică socială. - The New York Times   O reprezentare fantasmagorică a relației tensionate pe care omenirea o are cu tehnologia și lumea înconjurătoare. - Asian Review of Books