Rezumat Ultimul an din viata Elenei Ceausescu – Lavinia Betea
Cartea pornește de la un document de excepție descoperit în arhivele fostului regim comunist (păstrate la Arhivele Naționale Istorice Centrale): agenda zilnică de întâlniri a Elenei Ceaușescu în 1989. Bazându-se pe aceasta, Lavinia Betea descrie nu numai activitatea celei considerate al doilea om din stat și din partid, ci și întreaga rețea a puterii în ultimul an al comunismului românesc. Cu ajutorul lucrărilor de specialitate, al documentelor Cancelariei Comitetului Central și al memoriilor unor foști înalți demnitari, autoarea reconstituie practic, zi cu zi, un an întreg din viața Elenei Ceaușescu. Asistăm astfel la transformarea savantei de renume mondial în „sinistră soție” a „odiosului dictator”. În 1989, puterea din România apărea ca un balaur cu două capete. Când își ținea discursurile, Nicolae Ceaușescu întorcea privirile către soție ca și cum ar fi căutat aprobarea pe fața ei. Evita chiar luarea unei decizii fără consultarea prealabilă a consoartei, de teamă ca nu cumva să-l critice după aceea. Prin șeful Cancelariei CC, Tovarășa instituise un sistem special de control al documentelor adresate secretarului general al PCR, președintelui României ori comandantului suprem al forțelor armate. Tot ceea ce ajungea pe biroul lui trebuia să treacă mai întâi pe la ea. Și-a ferit mereu bărbatul și de influențele subalternilor direcți ori mai îndepărtați. Și s-a îngrijit să ajungă grabnic în biroul lui de fiecare dată când află că vreunul dintre colaboratorii apropiați intrase acolo. Elena Ceaușescu a devenit astfel „marele filtru instituțional al președintelui României”. Și, prin nemărginita posibilitate a rotirii, promovării, eliberării din funcții și sancționării membrilor nomenclaturii, Tovarășa a devenit mai temută decât Tovarășul. Fragment din volumul "Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu" de Lavinia Betea: "Luni, 20 noiembrie Pe paginile agendei este o singură însemnare: „Deschiderea lucrărilor Congresului XIV al PCR 9.00-16.50". Spectacolul pregătit în ultimele luni voia să demonstreze lumii întregi că niciodată nu s-au făcut progrese mai mari în istorie decât în România din 1965 încoace. Și că nu există conducător, mai înțelept și mai iubit de poporul lui decât Ceaușescu. În vreme ce Gorbaciov se zbătea între greve muncitorești și demonstrații naționaliste, iar în conducerea partidului său să se afle între ciocanul conservatorilor și nicovală reformatorilor radicali, gloata partidului și conducerea de la București se pronunțau „unanim" pro-Ceaușescu. Cât despre mișcările din vecini, Tovarășilor părea să nu le mai pese. Supraviețuiau de prea multă vreme în jungla puterii. Ceaușescu îl ajutase pe Gheorghiu-Dej să-și mențină locul după cutremurul iscat de Hrușciov cu „raportul secret”. Îl auzise pe acesta vorbind despre reforme prin revenirea la leninism. Până la urmă, va fi cugetat Ceaușescu, că Hrușciov va sfârși și Gorbaciov - înlăturat de ai lui. Interzicerea alcoolului, magazinele tot mai goale, conflictele etnice și nemulțumirile ofițerilor Armatei Roșii de concesiile făcute NATO vor cauza căderea lui. Dacă nu, Gorbaciov va duce de râpă lagărul comunist. În locul de cinste al prezidiului, Tovarășa a mimat atenția și devoțiunea la lectura de șase ceasuri a Raportului făcută de consort. Îi primea de fiecare dată privirea în pauzele dintre aplauze și ovații. S-a ridicat și ea - abia mai ținând-o picioarele bolnave de artrită - de peste 500 de ori ca să-l aplaude. Asemenea omagii au fost orchestrate de fidelul între fideli Bobu care-a dat tonul aplauzelor și scandărilor. Acestea au ținut însă mai bine de o oră și jumătate ceea ce l-a ajutat pe bătrânul bolnav să-și ducă la capăt istovitoarea sarcină. Dacă în presa românească imaginea lor a apărut prelucrată, presa străină i-a înfățișat așa cum erau - doi moșnegi ce se agățau de putere. Când nu-și privea soțul, Tovarășa scrută sala. La prima pauză, după cum a scris în memoriile sale Curticeanu, a dispus mutarea unui delegat din primul rând tocmai în ultimul: nu se manifestase destul de entuziast.”
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Ultimul an din viata Elenei Ceausescu?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Ultimul an din viata Elenei Ceausescu și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.